Recurs la metodă, în PSD

Recurs la metodă, în PSD
Publicat: 19/11/2017, 22:22

Dincolo de câteva aspecte bănuite încă de ieri, de când invitația lui Dragnea la DNA a fost oficializată – și anume: grup de susținere la intrarea în Direcție, protecție instituționalizată (jandarmeria, în locul trupei de „interlopi”), victimizare (cu o nuanță nouă, totuși: acest al treilea dosar nu mai e, în opinia liderului social-democrat, unul „politic”, pur și simplu, deși are, totuși, „o miză politică”) -, un răspuns al lui Dragnea a atras atenția, în mod deosebit, pe parcursul conferinței de presă, organizată la Parlament, după audieri.

Întrebat fiind ce se urmărește prin deschiderea atâtor dosare, Dragnea a răspuns: „Urmăresc să preia partidul!”.

Atrag atenția pe această cale, celor care nu au înțeles exact-exact termenul „preia”, și își pun, necontenit, întrebarea „Cine vrea să ia partidul?” – răspunsul automat al unora dintre ei vizând entități exterioare Kiseleff-ului – că aici nu e vorba de a lua, cineva, partidul, cu totul, ci doar de a-l prelua – adică de a-l lua de la cel/cei care îl au, curent.

Dragnea, răspunzând fără să stea pe gânduri, a exprimat – poate voit, poate involuntar – fix ceea ce gândea: un/niște cineva încearcă, în opinia sa, să peria partidul. Atenție: nu să-l „ia” pentru a-l distruge, pentru a-i schimba orientarea, doctrina, politicile, culorile și palmaresul, ceea ce, fie vorba între noi, ar fi absolut imposibil.

Sistemul, mult, puțin, cât a mai rămas din el pe poziție, nu poate impune o conducere străină de partid, desantată, peste noapte, în curte la Kiseleff. Nici nu-l poate prelua pe persoană fizică, sub semnătură de corifeu de binom.

Nici nu-l poate închide, „efectiv”, cum au închis oteveul, Ponta și participanții la pomana porcului, în direct – după cum susține Diaconescu.

Astfel încât, eu cred că atunci când vorbește de preluare, Liviu Dragnea are în cap un joint-venture, în care unii de-ai casei vor să preia partidul, cu sprijinul unora de afară. Sigur, nu cu sprijinul OLAF – care „salută dosarul TelDrum” -, nici cu cel al lui Soros, ci doar cu ajutorul unora din afara partidului.

Nu cu mult timp în urmă, surse din Kiseleff dădeau ca sigură existența în PSD a trei grupări importante. Bineînțeles, ele pot fi mai multe, dar în niciun caz mai puține, de vreme ce există, la ora actuală, măcar trei oameni ai sistemului identificați ca atare de partid, fie înăuntru, fie afară, dar cu aderențe: Ponta, Grindeanu, Tudose, ca să nu mai vorbim de Grupul de la Cluj, cu Dâncu în prim-plan.

Ponta a declarat, deja, că intenționează să revină în partid, atunci când va fi cazul; acuzele la adresa lui Grindeanu au fost cât se poate de vehemente, iar „stipendierea” lui nu cred că i-a anihilat orgoliile târzii (de vreme ce „ăla rău” era adevăratul el…).

Cât despre Tudose, nu cred că e cineva în partid, care să se mai simtă în largul său, când îi stă prea aproape, după ce s-a aflat că halește copii cruzi la micul dejun. Dar, mai ales, după „atentatul” de la ultimul CEx.

Ca să nu mai vorbim de faptul că, însuși avocatul Gheorghe Piperea, consilierul premierului, consideră demisia drept cea mai bună mutare pentru Liviu Dragnea, în noua partidă pe care a deschis-o cu DNA.

Iar dacă mă întrebați pe mine, personal, cred că Vasile Dâncu ar avea cele mai mari șanse să preia (deci, să preia), mai devreme sau mai târziu, PSD.

La faza asta, cu „preluatul”, sunt sută la sută de acord cu Liviu Dragnea. Rămâne să vedem metoda.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
Experiența CIUDATĂ a unui bărbat care a fost mort timp de 45 de minute. Ce...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Detalii terifiante din ancheta crimei de la Brăila! Unde a fost descoperit ADN-ul suspectului care...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Statul vrea să știe tot ce faci. Se introduce un nou CNP. Ce plan are...
Desertul cu o explozie de gusturi. Nu te poți opri din mâncat
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Gabi Bădălău, adevărul despre momentul în care și-ar fi dat copiii afară din casă: ”Nu...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Vedeta baschetbalului american LeBron James va purta drapelul SUA la Jocurile Olimpice