Comisia Europeană a publicat astăzi cel mai recent raport al său referitor la etapele parcurse de România pentru a-și îndeplini angajamentele privind reforma judiciară și combaterea corupției, în contextul Mecanismului de cooperare și de verificare (MCV) instituit în 2007, când România a aderat la Uniunea Europeană.
„Potrivit raportului publicat astăzi, s-au realizat progrese în privința unora dintre aceste recomandări; este vorba, în special, despre recomandarea de a institui un sistem pentru verificarea conflictelor de interese din domeniul achizițiilor publice (PREVENT), care a fost pusă în aplicare în mod satisfăcător. Comisia constată, de asemenea, că s-au înregistrat progrese și în privința altor recomandări, sub rezerva aplicării lor în practică. În același timp, Comisia constată că ritmul global al reformelor a stagnat în cursul anului 2017, ceea ce a dus la încetinirea punerii în aplicare a recomandărilor restante, cu riscul redeschiderii unor chestiuni care, în raportul din ianuarie 2017, au fost considerate închise. Provocările la adresa independenței sistemului judiciar reprezintă o serioasă sursă de îngrijorare”, se arată în comunicatul Comisiei Europene.
Cât privește ridicarea MCV, obiectiv asumat al României, oficialii de la Bruxelles susțin că o evaluare va fi făcută „către sfârșitul anului 2018, insistând că este nevoie de respectarea independenței justiției.
„Comisia nu poate încă să concluzioneze că obiectivele de referință ale MCV sunt, în acest moment, îndeplinite în mod satisfăcător, deși datorită progreselor înregistrate unele obiective se apropie de acest stadiu. Comisia rămâne de părere că, printr-o cooperare loială între instituțiile statului, printr-o orientare politică ferm ancorată în realizările trecutului și prin respectarea independenței sistemului judiciar, România va putea, în viitorul apropiat, să pună în aplicare recomandările restante și, prin urmare, să îndeplinească în mod satisfăcător obiectivele de referință ale MCV. Către sfârșitul anului 2018, Comisia va evalua din nou progresele realizate”, se arată în comunicat.
„Am constatat progrese în unele domenii, dar mai sunt încă multe de făcut. România a pus în aplicare unele dintre recomandările noastre, dar în privința altora nu a realizat până acum progrese suficiente. Mă bazez pe guvernul României să continue reformele necesare și să evite regresul, astfel încât să putem colabora în vederea atingerii obiectivului de finalizare a MCV în cadrul actualului mandat al Comisiei”, a declarat prim-vicepreședintele CE, Frans Timmermans.