Comisia de buget din Senat a amânat raportul pe noua formă a Codului Fiscal

Comisia de buget din Senat a amânat raportul pe noua formă a Codului Fiscal
Publicat: 22/11/2017, 15:43

„Astăzi nu vom emite un raport, pentru sunt foarte multe amendamente și e normal ca și Ministerul Finanțelor să se poată exprima asupra acestora”, a spus Teodorovici.

Comisia de buget a Senatului s-a reunit, miercuri, pentru a da raportul privind OUG de modificare a Codului Fiscal, în condițiile în care PNL a inițiat moțiunea de cenzură ca urmare a adoptării ordonanței, iar Guvernul este dispus să accepte unele modificări la forma inițială.

Inițial, raportul pe noua formă a Codului Fiscal ar fi trebuit dat săptămâna trecută, însă a fost adoptarea acestuia a fost amânată pentru o săptămână. Motivul este că partidele coaliției de guvernnământ sunt dispuse să modifice anumite prevederi față de forma în care ordonanța de urgență a fost adoptată în Guvern.

Liderul PSD Liviu Dragnea a precizat, luni, că există două sau trei „chestiuni” din OUG care a modificat Codul Fiscal, referitoare la impozitarea drepturilor de autor, firmele IT și domeniul cercetării, care vor fi „reglate” în Parlament, după discuții cu reprezentanții acestor categorii sociale.

Solicitat să comenteze faptul că în OUG publicată în Monitorul Oficial se prevede că angajații care obțin venituri și din activități independente, respectiv drepturi de autor, vor plăti contribuții la nivelul salariului minim, Dragnea a răspuns că există două sau trei „chestiuni” care vor fi reglate în perioada următoare.

„Eu am înțeles că orice chestiuni de genul ăsta – sunt una, două sau trei chestiuni de genul ăsta – vor fi reglate în perioada imediat următoare prin discuții cu reprezentanții acestor categorii sociale, ca și la cei care lucrează în cercetare și cei care lucrează în IT”, a spus liderul PSD.

Întrebat dacă aceste lucruri se vor regla în Parlament, având în vedere că OUG a ajuns deja la Senat, Dragnea a răspuns afirmativ.

Opoziția, prin intermediul liberalului Daniel Zamfir a depus două amendamente, unul care prevede că firmele cu o cifră de afaceri mai mică de un milion de euro vor avea de ales între a plăti impozit de 16% pe profit sau a plăti un impozit de 1% pe cifra de afaceri. Cel de-al doilea amendament prevede că modificările la Codul Fiscal, prevăzute de ordonanța de urgență a Guvernului, vor intra în vigoare la șase luni, nu de la 1 ianuarie 2018, cum prevede OUG.

Pe de altă parte, adoptarea de către Guvern a ordonanței a determinat PNL să înceapă demersurile pentru depunerea unei moțiuni de cenzură. Documentul a fost deja lecturat, luni, în plenul reunit al Parlamentului, urmând ca miercuri Birourile Permanente reunite să stabilească data dezbaterii și votării.

Ordonanța de Urgență prin care a fost modificat Codul Fiscal a fost adoptată în urmă cu două săptămâni și prevede reducerea numărului de contribuții sociale de la nouă la trei, schimbări în ceea ce privește modul de impozitare al companiilor, îndeosebi pentru IMM-uri, și reducerea impozitului pe venit de la 16 la 10%.

În domeniul contribuțiilor sociale obligatorii, modificările aprobate în ședința de Guvern vizează reducerea cotelor cumulate ale contribuțiilor sociale obligatorii, per total cu 2%, de la 39,25% la 37,25%, și reducerea numărului contribuțiilor sociale de la 9 la 3, fiind menținute: contribuția de asigurări sociale (CAS), plătită pentru salariat; contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS), plătită pentru salariat; contribuția asiguratorie pentru muncă, suportată de angajator.

În al doilea rând, contribuțiile sociale obligatorii datorate de angajator vor trece la angajat în cazul veniturilor din salarii și asimilate salariilor. „CAS și CASS se datorează de către persoanele fizice, respectiv de către angajați, inclusiv în cazul contractelor individuale de muncă cu normă întreagă sau cu timp parțial, pentru care CAS și CASS datorate nu pot fi mai mici decât nivelul contribuțiilor sociale aferente salariului minim brut pe țară în vigoare în luna pentru care se datorează acestea, corespunzător numărului zilelor lucrătoare din lună în care contractul a fost activ”, precizează Guvernul. În plus, se stabilește o cotă suplimentară de CAS (de 4%, respectiv 8%) pentru condiții deosebite, speciale sau alte condiții de muncă definite potrivit legii.

Contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS) este în cotă de 10%, datorată de către persoanele fizice care au calitatea de angajați sau pentru care există obligația plății contribuției de asigurări sociale, potrivit Codului fiscal.

„Actul normativ prevede și modificarea modului de stabilire a CAS și a CASS pentru persoanele fizice care realizează venituri din activități independente de exemplu: consultanți, experți contabili, medici, persoane fizice autorizate, avocați (numai CASS), notari (numai CASS) sau alte categorii de venituri. Mai exact, acestea nu mai datorează contribuțiile sociale asupra venitului realizat, ci baza de calcul va fi venitul ales, care, în cazul CAS trebuie să fie cel puțin egal cu salariul minim brut pe țară, iar baza de calcul a CASS va fi salariul minim brut pe țară”, precizează sursa citată.

De la plata CAS vor fi exceptate persoanele fizice asigurate în sisteme proprii de asigurări sociale numai pentru veniturile realizate din activități pentru care, potrivit legii, există obligația asigurării în aceste sisteme (ex: avocații, notarii, personalul monahal), inclusiv pentru veniturile de natură salarială realizate în domeniile respective (ex. avocații salarizați, etc.). În prezent, excepția se aplică pentru orice venit din salariu și asimilat salariilor, inclusiv persoanelor fizice care au și calitatea de pensionari al unui sistem propriu de asigurări sociale, ceea ce generează inechități față de persoanele care sunt pensionari din sistemul public de pensii.

„Pensionarii, șomerii, persoanele aflate în concedii pentru creșterea copiilor, persoanele care obțin ajutoare sociale și alte categorii de persoane aflate sub protecția sau în custodia statului vor fi asigurate în sistemul public de sănătate, fără plata contribuției, dacă nu realizează venituri pentru care datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate”, informează Guvernul.

Ca noutate, este introdusă „contribuția asiguratorie pentru muncă” în cotă de 2,25% datorată de angajatori care va fi utlizată pentru alimentarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale și asigurării necesarului pentru plata prestațiilor din domeniul asigurărilor sociale de care beneficiază salariații, respectiv indemnizațiile pentru șomaj, indemnizațiile primite pentru concediile medicale sau cheltuielile pentru accidente de muncă și boli profesionale.

În plus, impozitul pe venit scade la 16 la 10%, cu excepția dividendelor care vor fi taxate în continuare la nivelul de 5%.

OUG revizuiește modul în care impozitate microîntreprinderile astfel încât vor beneficia de impozit de 1% pe veniturile realizate și IMM-urile care realizează venituri de la 500.000 euro la 1.000.000 euro și care în prezent plătesc impozit de 16% pe profit. „Totodată, se includ în acest sistem și persoanele juridice care nu intrau sub incidența acestui impozit (persoanele juridice din domeniul asigurărilor, pieței de capital, din domeniul bancar, al jocurilor de noroc și din domeniul extracției resurselor naturale). Măsura este benefică mediului de afaceri având în vedere scăderea sarcinii fiscale și reducerea costurilor aferente calcului și administrării impozitului”, transmite Executivul.

Ordonanța transpune în legislația națională și prevederile Directivei 2016/1164/UE, pentru combaterea externalizării profiturilor companiilor multinaționale, prin: limitarea deductibilității dobânzilor; introducerea impozitării la ieșire – previne erodarea bazei impozabile în cazul unui transfer de active în afara României; consolidarea regulii antiabuz, ce va permite autorităților române să refuze contribuabililor beneficiile fiscale obținute din aranjamente abuzive; introducerea normelor privind societățile străine controlate (SSC) ce au ca scop împiedicarea evitării plații impozitelor prin devierea veniturilor către filiale din paradisuri fiscale.

De asemenea, Guvernul a decis majorarea nivelului venitului lunar brut în funcție de care se acordă deducerea personală, după cum urmează:
 a) de la 1500 lei (în prezent) la 1950 lei – limita până la care deducerile se acordă în sumă fixă, în funcție de numărul persoanelor aflate în întreținere,
 b) de la 3000 lei (în prezent) la 3600 lei – limita maximă până la care deducerile se acordă în mod degresiv.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cuvântul „legionar” a fost cel mai căutat pe dexonline, în noaptea alegerilor, la diferență notabilă...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate provizorii: Călin Georgescu vs. Elena Lasconi în turul II. Diferenţă de 2.742 voturi între...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce ar fi fost un sunet misterios auzit în apele Antarcticii în anii ’60?