Medicii legiști au stabilit cauza morții Stelei Popescu. Când s-a produs decesul marii actrițe. Anunțul INML

Medicii legiști au stabilit cauza morții Stelei Popescu. Când s-a produs decesul marii actrițe. Anunțul INML
Publicat: 24/11/2017, 13:48

„I.N.M.L. „Mina Minovici” București a efectuat astăzi, 24 noiembrie 2017, autopsia medico-legală a doamnei Popescu Stela, ca urmare a emiterii ordonanței nr. 392500/23.11.2017 a D.G.P.M.B. -Serviciul Omoruri și a constatat că moartea domniei sale a fost neviolentă fiind datorată unui accident vascular cerebral hemoragic sever incompatibil cu viața, care s-a putut produce la data de 22-23.11.2017″, se arată într-un comunicat de presă al Institutului Național de Medicină Legală „Mina Minovici” București, remis vineri MEDIAFAX.

Corpul neînsuflețit al Stelei Popescu este, la ora transmiterii știrii, încă la Institutul de Medicină Legală, urmând să fie depus vineri, la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase.

Potrivit unui anunț al Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”, trupul neînsuflețit al actriței va fi depus pentru un ultim omagiu vineri, în foyerul Sălii Savoy a Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”.

Sâmbătă, actrița va fi depusă la Capela Mănăstirii Cernica, iar duminică, 26 noiembrie, la Cimitirul Cernica va avea loc înmormântarea, alături de soțul său, textierul Mihai Puiu Maximilian.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă...
Cele mai frecvente greșeli la varza murată. Să nu faci asta niciodată
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Cum a ajuns cuvântul ”legionar” să fie cel mai căutat cuvânt de pe google după...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
(P) Gaze intestinale în exces? Ce soluții există?