Concluzia la care a ajuns ministrul Justiției după ce a citit comunicatul CCR în cazul Belina. „Cu ochii mei de jurist și cu experiența pe care o am, cred că e foarte simplu”

Concluzia la care a ajuns ministrul Justiției după ce a citit comunicatul CCR în cazul Belina.  „Cu ochii mei de jurist și cu experiența pe care o am, cred că e foarte simplu
Publicat: 24/11/2017, 15:53

„Comunicatul spune că procurorul poate să ancheteze eventuale fapte penale săvârșite înainte sau în timpul adoptării unei hotărâri de guvern. Eu, cu ochii mei de jurist și cu experiența pe care o am, cred că e foarte simplu. (..) Comunicatul nu spune că procurorul poate să ancheteze împrejurări, circumstanțe, oportunitatea, legalitatea adoptării unei hotărâri de guvern”, a declarat ministrul Justiției.

Hotărârile de Guvern din speța Belina sunt acte administrative individuale a căror adoptare, respectiv emitere, pot face obiectul cercetării penale, a precizat, joi, CCR, argumentând astfel soluția de respingere a sesizării președintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.

CCR a constatat, în urma deliberărilor, cu unanimitate de voturi, că nu există conflict juridic de natură constituțională între Guvernul României, pe de o parte, și DNA, pe de altă parte.

„În esență, Curtea a avut în vedere faptul că HG nr.858/2013 și HG nr.943/2013 sunt acte administrative individuale, a căror adoptare/emitere pot face obiectul cercetării penale în legătură cu stabilirea existenței unor fapte penale care au precedat sau însoțit adoptarea/emiterea lor”, menționează CCR într-un comunicat remis MEDIAFAX.

CCR a mai reținut că nu există o similitudine între prezenta cauză și Decizia nr.68/2017 (care privește OUG 13, n.r.), considerentele de principiu ale acesteia din urmă vizând actele normative, nu și pe cele individuale.

Pe 23 octombrie, președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a depus la Curtea Constituțională o sesizare privind cercetările DNA legate de modul cum au fost adoptate în Guvern hotărârile referitoare la insula Belina.

Potrivit sesizării lui Tăriceanu, conflictul juridic de natură constituțională este generat de începerea urmăririi penale privind adoptarea unor hotărâri de Guvern. „Or, potrivit celor statuate chiar de către Curtea Constituțională, adoptarea hotărârilor de Guvern dă expresie competenței originare a Guvernului”, susținea președintele Senatului.

Acesta a solicitat CCR să constate existența conflictului juridic între Ministerul Public și Guvern și, totodată, să constate că acest conflict are drept cauză faptul că DNA și-a arogat competența de anchetare a oportunității și legalității elaborării celor două hotărâri. O altă cerere a lui Tăriceanu căte CCR este „să statueze că, pe viitor, procurorii nu pot ancheta circumstanțele, împrejurările, oportunitatea și legalitatea hotarârilor de Guvern.”

Mihaela Gidei, [email protected]

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Viața în cel mai geros oraș din lume. Cum supraviețuiesc cei 300.000 de locuitori: „Te...
De ce Klaus Iohannis nu a mai oferit declarații după ce a votat. Care ar...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Sondaj Exclusiv Antena 3 CNN. Primele date despre ce au votat românii
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Câte tipuri de AVC există. Cum s-a produs cel care l-a răpus pe Gabriel Cotabiță!...
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Prezenţa la vot în rândul bucureştenilor
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Dispar micii. Situația este catastrofală
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Lisa Gerrard, vocea libertății din Gladiatorul. „Cânt în limbajul inimii, o limbă pe care o...