Polițiștii din Germania au făcut o descoperire incredibilă, după ce au ajuns în locul în care a avut loc un ușor incident în trafic. În regiunea Hochsauerland, un bărbat a fost implicat într-un accident și, odată ajunși la fața locului, agenții i-au cerut acestuia să le arate permisul de conducere. Răspunsul i-a lăsat, însă, cu gura căscată.
Șoferul de 74 de ani le-a spus polițiștilor că nu și-a luat carnetul pentru că a întrerupt cursurile atunci când s-a înrolat în armată, iar apoi nu a mai mers să dea examenul, ajungând astfel să conducă fără să aibă dreptul legal de a face acest lucru. Acesta spune, însă, că a condus mașina doar atunci când a fost neapărat nevoie, în situații de urgență.