O fetiță în vârstă de 11 ani din SUA a devenit unul dintre cei mai respectați oameni de știință. Invenția care i-a adus un premiu de 25.000 dolari

O fetiță în vârstă de 11 ani din SUA a devenit unul dintre cei mai respectați oameni de știință. Invenția care i-a adus un premiu de 25.000 dolari
Publicat: 29/11/2017, 11:05

Invenția copilului de 11 ani a fost inspirată de criza apei din Flint, Michigan, unde măsurile de reducere a costurilor au dus la contaminarea apei, scrie CNN.

Rao a câștigat un premiu de 25.000 dolari pentru invenția sa, pe care îi va folosi pentru a îmbunătăți dispozitivul.

„Am citit despre Flint și am continuat cercetările în decursul anilor. I-am văzut pe părinții mei cum au testat apa pentru a vedea dacă are plumb și mi-au dat această idee. Am descoperit că folosirea unor mostre necesită mult timp și am vrut să schimb asta, nu doar pentru părinții mei, ci și pentru cei din Flint”, a spus Rao.

Plumbul nu afectează gustul, mirosul, aspectul apei și astfel poate fi detectat cu un test. În prezent există două metode pentru a face asta, mostre la domiciliu sau teste de laborator. Acestea sunt însă destul de scumpe și nu oferă acuratețea necesară.

Rao consideră că produsul ei poate deveni competitiv. „Producția prototipului costă 20 de dolari. Odată fabricat în serie, produsul va deveni mult mai ieftin”, a spus eleva de 11 ani.

Dispozitivul denumit „Tethys” folosește nanotuburi de carbon și structuri cilindrice microscopice, care au o serie de proprietăți neobișnuite și pot fi folosite în mod inovator. Inspirat de un proiect MIT care le folosește pentru a detecta gazele periculoase din aer, dispozitivul a fost testat în apă de Rao. „Soluția mea folosește nanotuburi pentru a detecta plumbul din apă mai rapid decât tehnicile actuale. Are un senzor, unde sunt adăugați atomi speciali, care reacționează la plumb”.

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Alegeri Prezidențiale 2024 | Cifrele de la ora 12:00. Județele care au aruncat în aer...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să...
Câte tipuri de AVC există. Cum s-a produs cel care l-a răpus pe Gabriel Cotabiță!...
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
LIVE TEXT Alegerile prezidențiale din 2024 în România, Turul I: Au votat peste două milioane...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Prezenţa la vot în rândul bucureştenilor
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Regele Charles, shimbări în Casa Regală. Prima vizată, Camilla
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Mințile noastre ar procesa limbajul la fel ca Inteligența Artificială