Cazul morții controversate a celei mai cunoscute jurnaliste din Malta: Zece suspecți, arestați de autorități

Cazul morții controversate a celei mai cunoscute jurnaliste din Malta: Zece suspecți, arestați de autorități
Publicat: 04/12/2017, 14:13

Caruana Galizia, cea mai cunoscută jurnalistă de investigație din Malta și un critic aprig al corupției din micul stat, a murit în luna octombrie după ce mașina în care se afla a explodat, la mică distanță de casa ei. Ulterior, familia ziaristei a decis să acționeze în instanță poliția malteză, acuzând autoritățile că nu asigură o anchetă imparțială și independentă.

Luni dimineață, Muscat a transmis, printr-o declarație de presă, că zece cetățeni maltezi, majoritatea cu cazier judiciar, au fost arestați pentru 48 de ore, urmând ca autoritățile să-i interogheze și să decidă dacă rămân în arest sau dacă vor fi eliberați.

Rudele jurnalistei susțin că a fost vorba despre un„asasinat la comandă”, dat fiind faptul că aceasta se ocupa în special de devoalarea corupției, criminalității, conflictelor de interese și a lipsei de etică în procesul decizional la cel mai înalt nivel, vizându-i pe politicieni și pe asociații lor. Cele mai importante investigații ale jurnalistei au derivat din subiectul Panama Papers, o scurgere de informații și documente din arhivele firmei Mossack Fonseca.

Guvernul maltez oferă o recompensă de un milion de euro pentru informații legate de acest caz, în anchetă fiind implicați și agenți FBI, dar și experți criminaliști din Olanda.

Familia lui Daphne Caruana Galizia a ridicat mai multe semne de întrebare referitoare la investigație și susține că cercetarea se concentrează doar pe dovezile fizice de medicină legală, fără să fie examinate, de exemplu, tranzacții financiare care ar putea revela dovezi vitale. Aceștia sugerează și că există scurgeri de informații dinspre poliție care i-ar putea intimida pe cei care doresc să dezvăluie detalii incriminatoare.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Estimări ale votului la prezidențiale, până la ora 18.00. Tensiune înainte de închiderea urnelor
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Live pe TikTok cu Simion și Becali, cu remarci sexiste la adresa lui Lasconi: e...
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Rezultate exit-poll alegeri prezidențiale 2024: Marcel Ciolacu - 25%, Elena Lasconi - 18.1%, Călin Georgescu...
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat. Pentru...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Bomba din sondajele exit-poll, ora 21.00. Clasament surprinzător
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Rezultate parțiale prezidențiale 2024: Unde și când se pot vedea online, în timp real, datele...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online