Scene de groază într-un liceu din Băile Herculane. O elevă a fost bătută cu bestialitate de două colege

Scene de groază într-un liceu din Băile Herculane. O elevă a fost bătută cu bestialitate de două colege
Publicat: 10/12/2017, 16:13
Actualizat: 10/12/2017, 19:55

Inspectorul școlar general al județului Caraș-Severin, Ioan Benga, a declarat, duminică, corespondentului MEDIAFAX, că incidentul a avut loc la sfârșitul săptămânii, într-o sală de clasă a Liceului „Hercules” din Băile Herculane.

Într-o filmare postată pe Facebook se vede cum o fată este lovită cu pumnii și picioarele în cap și abdomen și este trasă de păr de două colege. La un moment dat, eleva agresată spune „M-ai lovit la operație. Ce ți-am făcut eu?”.

„Am discutat cu doamna directoare a școlii. Am înțeles că era o dispută pentru un împrumut făcut de o fată către o colegă de-a ei și apoi și-au plătit polițele.. Au fost chemați și părinții la școală, conducerea unității de învățământ a avut discuții cu părinții, urmează să vină și cei de la poliție, luni. Incidentul a avut loc joi sau vineri”, a afirmat Ioan Benga.

Potrivit inspectorului școlar general al județului Timiș, pentru că sunt în clasa a noua, cele două eleve care au agresat-o pe fată nu pot fi eliminate, învățământul obligatoriu fiind de zece clase.

„Sunt în clasa a noua, nu pot fi eliminate din școală pentru că sunt în învățământul obligatoriu. Vom lua măsuri graduale. Probabil se va scădea nota la purtare, normal că va fi o scădere mare de tot a notei la purtare”, a mai precizat Ioan Benga.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Rechinii din largul coastei Braziliei au fost testați pozitiv la cocaină. Experții trag un semnal...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Uciderea unui urs care a atacat un turist în Italia, oprită de activiști! Animalul poate...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
A explodat BOMBA despre Traian Băsescu! S-a aflat ce a făcut fostul președinte al României
Bianca Drăgușanu a avut dreptate. Bădălău a călcat strâmb de mai multe ori
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Experiența paranormală prin care a trecut Lidia Buble! Artistei nu i-a venit să creadă ce...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Anestezicele ar funcționa prin inducerea haosului în creier