Grupul de State împotriva Corupției (GRECO) a formulat o solicitare adresată României activând Regulamentul 34, care permite „proceduri ad hoc în situații excepționale”.
„În virtutea Regulamentului procedural 34, cerem șefului Delegației României să ofere, până pe 15 ianuarie 2018, informații pentru pregătirea unui raport ad hoc pe tema proiectelor de amendamente legislative dezbătute în prezent de Parlament pe tema justiției (…)”, informează GRECO într-un comunicat oficial.
Decizia de formulare a acestei solicitări adresate României a fost luată în cursul reuniunii plenare a GRECO, desfășurată la Strasbourg.
Situația României ar urma să fie evaluată de GRECO în martie 2018.
Legea de modificare a Statutului magistraților, în forma propusă de Comisia condusă de Florin Iordache, a fost votată pe articole în Camera Deputaților, o decizie finală urmând a fi luată luni. De asemenea, actul normativ de modificare privind organizarea judiciară a primit raport favorabil din partea aceleiași Comisii. Cele două proiecte de lege sunt contestate de Opoziție, dar și de societatea civilă și Procurorul General, care acuză intenția PSD-ALDE de a controla Justiția.
Președintele Comisiei speciale pentru legile justiției, Florin Iordache, a admis, luni, că „marea spaimă” privind modificarea de către PSD-ALDE a legilor justiției constă în subordonarea Justiției prin Inspecția judiciară, el precizând că această abordare este „total falsă”.
„(…) Asta era marea spaimă, că vom subordona Justiția prin Inspecția judiciară care va fi în subordinea ministrului Justiției. Total fals”, a spus Iordache.
„Inspecția judiciară vrem să devină instituție autonomă, dar modul în care sunt selectați judecătorii și procurorii, cât și numirea, revocarea procurorului șef, inspectorului șef și inspectorului șef adjunct, să se facă de CSM prin INM. Mai transparent decât atât, a elimina politicul în tot ce înseamnă procedura de selecție, în procedura de numire, de revocare, nu există”, a spus Iordache.
El a arătat că nu înțelege de ce deranjează atât de mult faptul că a fost introdusă răspunderea magistraților: „Am introdus și răspunderea magistraților. Deranjează că principiul potrivit căruia cine greșește plătește să se aplice și magistraților? Noi am spus de la început – dacă un magistrat, fie că discutăm de un judecător, fie că discutăm de un procuror, atunci când statul plătește, statul să aibă posibilitatea să se întoarcă în regres împotriva judecătorului și procurorului”, a mai spus Iordache.