Ambasadorul Nimrata Haley invită cei 64 de prieteni ai Americii (cu alte cuvinte, pe aceia asupra cărora rugămințile, amenințările, șantajul domniei sale au avut efect), pe 3 ianuarie 2018, între orele 18-20, la o recepție.
Iată care sunt cei 64 de prieteni, în ordine alfabetică, începând cu cei 8 care au votat alături de Statele Unite, continuând cu cei 35 care s-au abținut și terminând cu cei 21 care au fugit de la vot:
Guatemala, Honduras, Israel, Insulele Marshall, Micronezia, Nauru, Palau, Togo, Antigua-Barbuda, Argentina, Australia, Bahamas, Benin, Bhutan, Bosnia-Herțegovina, Camerun, Canada, Columbia, Croația, Cehia, Republica Dominicană, Fiji, Filipine, Guineea Ecuatorială, Haiti, Jamaica, Kiribati, Lituania, Lesotho, Malawi, Mexic, Panama, Paraguay, Polonia, România, Rwanda, Insulele Solomon, Sudanul de Sud, Trinidad-Tobago, Tuvalu, Uganda, Ungaria, Vanuatu, Republica Centrafricană, Congo, Georgia, Guineea-Bissau, Kenya, Sfânta Lucia, Mongolia, Moldova, Myanmar, Federația Sfântul Kitts și Nevis, Salvador, Samoa, San Marino, Sao Tome și Principe, Sierra Leone, Swaziland, Timorul de Est, Tonga, Turkmenistan, Ucraina și Zambia.
Precizare: între fugiții de la vot, Sfânta Lucia și Federația Sfântul Kitts și Nevis nu sunt ficțiuni, ci națiuni. Cea dintâi are, de pildă, o populație de vreo zece ori mai mari decât Nauru, iar Kitts și Nevis – o suprafață de 4 ori mai mare decât San Marino.
Cât despre Palau, Vanuatu, Tuvalu – acestea sunt, pentru cei care urmăresc voturile la rezoluțiilor ONU anti-Israel, nume de-a dreptul notorii. (Vechea anecdotă e că populația din Tuvalu nu se ridică la numărul participanților din congresele AIPAC).
Pentru cine întreabă: Bulgaria a votat cu Rusia, vreau să spun contra Americii.
Doamna Haley, care – cu obstinație – nu pierde nici un prilej de a tăcea inteligent, va avea pentru fiecare dintre cei 64 o vorbă de duh. Vor fi unii care abia au descoperit flanela (pe 3 ianuarie la New York va fi ger), alții (Kiribati) încă plini de mândria faptului că la ei s-a dat breaking news cu Anul Nou, alții așteptând cu înfrigurare dividendele amiciției.
Mărturisesc că la party-ul cu prietenii Americii mi-aș dori să fiu măslina din paharul de Martini al domnului ambasador la ONU Ion Jinga (nu vă închipuiți că i-aș fi știut numele înainte de a-l căuta prin metoda Vanghelie; omul e disciplinat, deci discret).
Apropo, România și-a lansat oficial, în iunie anul acesta, campania de promovare a candidaturii la un loc între cei zece membri nepermanenți ai Consiliului de Securitate, pentru alegerile din 2019. Deviza campaniei: „România pentru CS ONU: Un angajament pe termen lung în favoarea Păcii, Justiției și Dezvoltării”.
Fără să fac greșeala de a compara România cu Polonia, cea din urmă intră peste câteva zile, la 1 ianuarie, în mandatul de membru nepermanent al Consiliului de Securitate, pe care și l-a câștigat cu deviza „Solidaritatea, responsabilitate, angajament”.