Putin și-a rezolvat cea mai mare problemă pentru prezidențiale. Omul care îi putea pune în pericol al patrulea mandat, scos din cursă

Putin și-a rezolvat cea mai mare problemă pentru prezidențiale. Omul care îi putea pune în pericol al patrulea mandat, scos din cursă
Publicat: 26/12/2017, 10:05

Decizia de respingere a candidaturii este departe de a fi o surpriză, Comisia electorală avertizând în câteva rânduri că Navalny nu paote participa la alegeri înainte de 2028 din cauza condamnării sale, în februarie anul trecut, la cinci ani cu suspendare pentru deturnare de fonduri, într-o afacere din 2009.

Navalny a acuzat Kremlinul că i-a torpilat candidatura. „Știam că acest lucru se va întâmpla și, în consecință, avem un plan simplu. Vom boicota alegerile. Procesul electoral la care ni se cere să participăm nu este unul real. Vor fi doar putin și candidații pe care el i-a ales personal”, a declarat el, după decizia Comisiei Electorale.

Navalny, care s-a făcut remarcat în timpul protestelor anti-Putin din 2011 și 2012, conduce o organizație anticorupție care a publicat o serie de documente compromițătoare despre corupția din interiorul aparatului de stat din Rusia.

Acesta a intrat în atenția publică în jurul anului 2007 când a început să scrie pe pagina LiveJournal despre cazurile de corupție în care sunt implicați oficiali de top de la Kremlin. Navalny a intrat în posesia unor documente guvernamentale private după ce a cumpărat acțiuni la unele dintre companiile rusești de top din domeniul petrolului și gazelor și le-a publicat pe site-ul său pentru a demonstra corupția și utilizarea improprie a bugetului de stat.

În ultimii 10 ani, Navalnîi a publicat cu regularitate documente confidențiale referitoare la acorduri demne de îndoială semnate de membri ai Guvernului rus și, prin aceste acțiuni, a câștigat încredere politică atât în mediul online, cât și în cel offline.

În 2011, Navalnîi a fondat Fundația Anticorupție și a condus o serie de proteste împotriva fraudei electorale la alegerile din 2011 în urma cărora partidul lui Putin și Medvedev a ajuns în posesia unui număr record de locuri în Parlament. Aceste proteste au atras atenția deosebită a presei din vestul Europei și au condus la arestarea lui Navalny în decembrie 2011.

După 15 zile petrecute în închisoare a continuat să organizeze mișcări de protest și înainte și după ce Putin l-a înlocuit pe Medvedev și a preluat președinția Rusiei în 2012. Începând de atunci, Navalnîi a fost prezentat în media drept „ ultimul erou al opoziției rusești” și „bărbatul de care Putin se teme cel mai mult”.

După numeroase arestări între 2011 și 2012, Navalny a încercat să îl înlocuiască pe primarul Moscovei, Sergey Sobyanin, strângând fonduri pentru campanie de la susținătorii lui. El a pierdut alegerile în favoarea protejatului lui Putin în urma unui scor foarte strâns.

ÎÎn 2013, Navalny a fost condamnat la 5 ani cu suspendare pentru fraudă, acuzații catalogate de politician drept motivate politic. Lui Navalny i-a fost interzis să ocupe o funcție publică ca urmare a acestei condamnări.

Însă în luna noiembrie, Curtea Supremă a Rusiei a anulat condamnarea, trimițând spre rejudecare cazul către o instanță din Kirov.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Alegeri Prezidențiale 2024 | Surpriza cifrelor de la ora 10:00. Așa ceva nu s-a mai...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să...
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
LIVE TEXT Alegerile prezidențiale din 2024 în România, Turul I: Au votat peste două milioane...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Este incredibil ce mistere ascunde săpunul. V-ați gândit vreodată cum a fost inventat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei...