Starul de reality show a publicat pe platforma online Instagram o fotografie însoțită de următorul text: „Deci, pentru unul dintre cadourile mele de Crăciun de la Kanye, el îmi dă această cutiuță, cu o jucărie Mickey Mouse, căști audio Apple, carduri cadou la Netflix, Amazon și șosete Adidas. Mi-am spus ‘E așa drăguț, mulțumesc!'”.
„Dar, când am deschis următoarea cutie, erau acțiuni la Amazon, de unde luase cardul cadou, acțiuni la Netflix, acțiuni la Apple, de unde a luat căștile, acțiuni la Adidas și acțiuni la Disney”, a mai scris aceasta, adăugând „alertă de cel mai bun soț!”.
Potrivit certificatului care poate fi văzut în fotografie, doar acțiunile la Walt Disney sunt evaluate la aproximativ 100.000 de dolari. Restul certificatelor nu sunt vizibile, dar cel pentru Adidas indică 995 de acțiuni, care se ridică la aproximativ 168.553 de dolari, potrivit billboard.com.
Ultimul an și jumătate a fost destul de dificil pentru cuplul de staruri. Astfel, Kardashian a fost victima unui jaf la Paris, în octombrie 2016, în urma căruia i-au fost furate bijuterii în valoare de milioane de dolari, ceea ce a dus la sporirea măsurilor de securitate și a determinat-o pe vedetă să ia o pauză de la ieșirile publice și postările de pe rețelele de socializare.
De asemenea, în decembrie 2016, rapperul Kanye West și-a anulat turneul și a fost spitalizat în urma unei căderi psihice.
Kanye West, în vârstă de 40 de ani, și Kim Kardashian, în vârstă de 37 de ani, sunt căsătoriți din 2014 și au împreună doi copii.