„O să retrag inițiativa și o să las numai ca amendamente care se vor discuta la Codul penal și Codul de procedură penală la sfârșitul lui ianuarie, au fost depuse acum 3 luni ca amendamente în Comisia special privind legile justiției. A face același lucru ca inițiativă nu își mai are sensul, pentru că traseul e foarte lung, ori noi vom discuta Codul penal și Codul de procedură penală la sfârșitul lunii ianuarie”, a precizat Rădulescu pentru MEDIAFAX.
Întrebat dacă susține abrogarea articolului 299 din Legea nr.286/2009 privind Codul penal referitor la folosirea abuzivă a funcției în scop sexual, prevedere care apare în proiectul său, Rădulescu a răspuns că nu.
„Nu, nu o asum, a apărut acolo și am văzut-o ulterior, a fost o scăpare. Nu sunt de acord cu ea nici eu. Nu o susțin, aceste inițiative au fost făcute de foști procurori, foști judecători, dar cu unele sunt de acord, cu altele nu. Pe aceasta oricum aș fi retras-o, nu sunt de acord, că până la urmă nu e corect ca unul să folosească funcția în scop sexual, pentru a pune pe cineva într-o funcție. Normal că nu sunt de acord. Se poate discuta, să îl clarificăm mai bine. Da, sunt de-acord să fie reglementat și să fie textul mai bine făcut”, a adăugat deputatul PSD.
Luați la întrebări, susținătorii proiectului par că s-au răzgândit. Liviu Pleșoianu și el pe lista de co-inițiatori, l-a acuzat pe Cătălin Rădulescu de faptul că proiectul va duce la „o problemă mare cât România”.
„Una s-a discutat, alta s-a depus la Parlament. În dimineața aceasta mi-am restras semnăturile de pe ambele proiecte, și cel privind abuzul sexual, și de la Cameră, și de la Senat. Are o problemă mare cât casa, cât România, se încearcă eliminarea articoului 299 din Codul penal, referitor la abuzul sexual, iar expunerea de motive este aberantă. Colegul scrie că noțiunea nu poate fi determinată precis, nu are legătură cu subiectul. Fie doar pentru asta, nu văd cine ar putea vota așa ceva. Nu aș fi semnat, nu am știut inițial”, a declarat Pleșoianu, pentru MEDIAFAX.
Pleșoianu a mai spus că va face apel ca deputatele care au semnat să își retragă, la rândul lor, semnătura.
„Este o aberație din toate punctele de vedere. Ar trebui să înțeleagă inițiatorul că prin favoruri sexuale nu ne referim neapărat la întreținerea de raporturi sexuale, putem să ne imaginăm nenumărate situații unde nu e nevoie să se consume actul în sine. Nu susțin, Doamne ferește. Să definești mai bine, poate fi îmbunătățit, dar nu abrogat. Când o noțiune e vagă, o definești suplimentar. E complet aberant”, a adăugat Liviu Pleșoianu.
Deputata PSD Andreea Cosma, co-inițiator al proiectului, a declarat, pentru MEDIAFAX, că propunerea de abrogare a articolului 299 a fost o eroare. „Se fac toate formalitățile pentru retragerea inițiativei”, a spus Cosma.
La rândul ei, Aida Căruceru, o altă semnatară din PSD, a susținut că nici ea nu este de acord cu abrogarea articolului care face referire la folosirea abuzivă a funcției în scop sexual.
„Nu, a fost o greșeală, îmi voi retrage semnătura de pe proiectul de lege, pentru că nu susțin inițiativa și nu sunt de-acord cu demersul. Am fost greșit informată de către colegul meu. A fost o semnătură pentru cu totul altceva, n-avea nimic de a face cu legile justiției. Din câte știu, în această situație se mai regăsesc și alți colegi ai mei parlamentari”, a precizat Căruceru pentru MEDIAFAX.
Deputatul Cătălin Rădulescu, susținut de 38 parlamentari, a inițiat un proiect pentru modificarea codurilor penale, fiind propuse mai multe schimbări, cele mai controversate fiind cele referitoare la pragul de 200.000 euro pentru abuzul în serviciu și nepedepsirea infracțiunilor comise pentru altul, dar și abrogarea articolului 299 referitor la folosirea abuzivă a funcției în scop sexual.
„În considerarea abrogării art. 299, se consideră că noțiunea de „favoruri sexuale” este o noțiune care nu poate fi determinată precis și, mai mult, există o altă infracțiune care are ca obiect întreținerea de raporturi sexuale cu o persoană fără consimțământul acesteia, iar dacă consimțământul este dat nu mai putem vorbi de o infracțiune”, motivează parlamentarii PSD în expunerea de motive.
Art. 299 din Legea nr.286/2009 privind Codul penal, care se referă la folosirea abuzivă a funcției în scop sexual prevede ca:
„(1) Fapta funcționarului public care, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini, a urgență ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, pretinde ori obține favoruri de natură sexuală de la o persoană interesată direct sau indirect de efectele acelui act de serviciu, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupă o funcție publică sau de a exercită profesia ori activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta.
(2) Pretinderea sau obținerea de favoruri de natură sexuală, de către un funcționar public care se prevalează sau profită de o situație de autoritate ori de superioritate asupra victimei, ce decurge din funcția deținută, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă și interzicerea exercitării dreptului de a ocupă o funcție publică sau de a exercită profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta”.
Cei 38 de parlamentari care au semnat inițiativa lui Cătălin Rădulescu sunt: Babuș Radu, Bălănescu Alexandru, Bontea Vlad, Bucura-Oprescu Simona, Căciulă Aurel, Căruceru Aida-Cristina, Cocoș Vasile, Cosma Andreea, Dinu Cristina-Elena, Georgescu Nicolae, Halici Nicușor, Intotero Natalia-Elena, Itu Cornel, Lupașcu Costel, Macovei Silviu Nicu, Matei Călin-Vasile-Andrei, Moagher Laura-Mihaela, Neață Eugen, Nosa Iuliu, Oteșanu Daniela, Paraschiv Rodica, Păle Dănuț, Petric Octavian, Pleșoianu Liviu Ioan Adrian, Popa Ștefan-Ovidiu, Pop Andrei, Rădulescu Cătălin-Marian, Simion Lucian-Eduard, Spânu Ion, Stancu Florinel, Stativă Irinel Ioan, Suciu Matei, Șarapatin Elvira, Toma Ilie, Ursu Răzvan-Ion, Vasilică Radu Costin, Velcea Nicolae, Vîrză Mihăiță, Weber Mihai.