„Păzea, vin ultrașii!”: membrii galeriilor își anunță pe internet prezența la protestul anticorupție organizat pe 20 ianuarie. Ce spun inițiatorii acțiunii și șefii galeriilor invocate

Păzea, vin ultrașii!: membrii galeriilor își anunță pe internet prezența la protestul anticorupție organizat pe 20 ianuarie. Ce spun inițiatorii acțiunii și șefii galeriilor invocate
Publicat: 05/01/2018, 17:54

Protestele susținute împotriva corupției organizate în ultimul an, în marile orașe ale României, au adunat sute de mii de oameni în stradă. Cu excepția unor incidente izolate, manifestările au fost pașnice și nu s-au înregistrat altercații cu forțele de ordine. Totuși, pe 20 ianuarie 2018 lucrurile s-ar putea complica, asta pentru că în mediul online s-a propagat deja un mesaj ciudat, aparent revendicat de doi adolescenți, conform căruia galeriile echipelor de fotbal din România ar urma să iasă și ele în stradă.

Într-un eveniment pe Facebook distribuit și de contul Ultras România (unul din cele mai importante din online în lumea membrilor de galerii) se anunță faptul că pe 20 ianuarie va fi organizat un marș de la Gara de Nord din București și până în Piața Victoriei, între cei care urmează să participe fiind suporterii celor de la Rapid și de la Poli Timișoara.

Iată întregul comunicat:

„Scriu aici pentru noi, baietii stadioanelor, indiferent de ce echipe sustinem. Cand a fost chestia cu imigrantii in Polonia, ultrasii dintre cei mai rai de fenomen, Legia, Lech Poznan, Lechia, Slask, etc, au facut pace si au luptat impotriva guvernului mafiot cu privire la aducerea a zeci de mii de imigranti in Polonia. A fost un adevarat arsenal in Varsovia , s au grupat toti si au fost mereu alaturi. La noi de ce nu se poate? Doar luptam pentru acelasi lucru. Sa ne avem macar o zi ca niste camarazi adevarati, romani demni cu onoare si macar sa incercam sa facem ceva pentru binele nostru, si sunt sigur ca ni se vor alatura si altii. Trebuie sa plecam de undeva. Pe 20 ianuarie ne vom intalni la Gara de Nord la ora 15:00 si vom pleca pe jos spre Piata Victoriei la ora 16:00. Multumim celor de la Rapid si de la Timisoara care ajuta mult la acest eveniment! aici e un scop comun,Romania! Nu echipa de club.Impreuna putem reusi,doar IMPREUNA!!!”.

Pagina de Facebook a evenimentului îi are ca autori pe doi tineri care se prezintă drept Matei Tudor, suporter dinamovist, și „Ultras viola”, un suporter din Peluza Sud Timișoara. Primul, contactat de ProSport, a spus că: „Totul este organizat de mine și de liderul de la ACS Recaș. Dar avem un impact foarte puternic, mulți vor să ni se alăture. Nu facem diferențe, nu contează echipa ce o susții, contează prezența ta. Multe pagini de ultraserie au distribuit evenimentul pentru ca mișcarea merge mai departe prin noi”. Întrebat care este motivul concret al ieșirii în stradă, Matei Tudor a explicat: „Pentru că și noi dorim să schimbăm ceva în țară. Pot ieși și doctorii și avocații, nu vrem să implicăm fenomenul ultra în politică, ieșim pentru binele țării. Nu ieșim pentru violență, plecăm orgnizat. O să avem un reprezentant al Jandarmeiei Rommâne cu care putem purta un dialog în care să explicăm că nu se va întâmpla nimic. Vrem doar ca oamenii să vadă că și ultrașii, suporterii în general, pot protesta pașnic. Vrem ca oamenii să vadă în noi unitate și așa sperăm ca pe viitor din unitatea noastră vor învăța ceva. Nu contează echipa pe care o susținem, noi reprezentăm strict România. Avem destui coordonatori încât mișcarea asta să intre în istorie. Cum și polonezii au făcut front comun și noi putem face. Fără violență!”.

Atât textul, cât și mesajele care curg pe pagină sunt contradictorii și interpretabile. Există niște apeluri la calm și la proteste pașnice, inclusiv din partea lui Matei Tudor, unul din inițiatori, însă foarte mulți care răspund îi înjură pe protestatarii anticorupție și afirmă că trebuie să se recurgă neapărat la violențe. Este greu se spus dacă ne aflăm în fața unui eveniment real sau a unei diversiuni create special pentru a-i descuraja pe oamenii de bună-credință să participe.

CITEȘTE CONTINUAREA ÎN PROSPORT

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Se transferă minim 2.300 de lei pe cardurile românilor. Decizie la Guvern. Plăți finale pe...
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată