Tradiții și obiceiuri de Bobotează. Ce trebuie să faci în ziua de Bobotează ca să ai noroc tot anul

Boboteaza face parte din seria celor 12 sărbători creștine importante și este menită să reamintească faptele petrecute la apa Iordanului, înainte ca Iisus să pășească în viața publică. De aceea Biserica mai numește Boboteaza și „Arătarea Domnului”, „Dumnezeiasca Arătare” și „Epifania”, această din urmă denumire provenind din limba greacă și însemnând „arătare”, „descoperire”, „revelare”. De fapt, Boboteaza înseamnă înnoirea omului creștin.

În Răsărit, până în a doua jumătate a secolului al IV-lea, Nașterea Domnului era cinstită în aceeași zi cu Botezul, la 6 ianuarie.

Boboteaza (6 ianuarie) și Sfântul Ioan (7 ianuarie) aproape că formează una și aceeași sărbătoare. Ajunul, adică ziua de 5 ianuarie, este zi de post negru, la fel ca Ajunul Crăciunului și Vinerea Mare dinaintea Paștilor.

Tot în Ajunul Bobotezei, preoții merg la casele credincioșilor pentru a le aduce, prin stropirea cu apă sfințită, binecuvântarea Sfintei Treimi.

Credincioșii și preoții consideră că apa de la Bobotează are o putere deosebită, pentru că a fost sfințită printr-o îndoită chemare a Sfântului Duh, iar sfințirea are loc chiar în ziua în care Mântuitorul s-a botezat în apele Iordanului. Apa sfințită la biserică în această zi și luată de credincioși nu se strică niciodată. Prin agheasmă se înțelege atât apa sfințită, cât și slujba pentru sfințirea ei.

La români, ziua de Bobotează cuprinde motive specifice sărbătorilor de Crăciun. Astfel, în unele zone se colindă, se fac și se prind farmecele și descântecele, se află ursitul, se fac prorociri despre noul an.

La Bobotează se sfințesc toate apele. Preotul se duce la o apă unde va arunca o cruce, mai mulți bărbați se aruncă în apă ca să o aducă înapoi, iar cel care reușește să ajungă primul la ea primește binecuvântarea preotului și se consideră că va avea noroc tot anul. În vechime, cel care găsea primul crucea și o aducea la mal primea și daruri de la domnitorul țării și era ținut la mare cinste de către ceilalți.

Iordănitul femeilor este un alt obicei. În trecut, în satele din nordul țării, femeile se adunau în grupuri mari acasă la cineva și duceau alimente și băutură. După ce serveau masa, ele cântau și jucau toată noaptea. Dimineața ieșeau pe stradă și luau pe sus bărbații care apăreau întâmplator pe drum, îi luau cu forța la râu, amenințându-i cu aruncatul în apă. În unele regiuni avea loc integrarea tinerelor neveste în comunitatea femeilor căsătorite prin udarea cu apă din fântână sau dintr-un râu.

Se spune că, în noaptea de Bobotează, tinerele fete își visează ursitul. Ele își leagă pe inelar un fir roșu de mătase și pun o rămurică de busuioc sub pernă. Fetele care cad pe gheață în ziua de Bobotează pot fi sigure că se vor mărita în acel an, spune tradiția populară.

De asemenea, potrivit tradiției, în ajunul Bobotezei, în casele românilor se pregătește o masă asemănătoare cu cea din Ajunul Crăciunului. Astfel, sub fața de masă se pune fân, iar pe fiecare colț al acesteia se pune câte un bulgăre de sare. Apoi, pe masă se așază 12 feluri de mâncare: colivă, bob fiert, fiertură de prune, sarmale umplute cu crupe, borș de „burechiușe” sau „urechiușele babei” (fasole albă cu colțunași umpluți cu ciuperci), borș de pește, pește prăjit, plăcinte de post umplute cu tocătură de varză acră, plăcinte cu mac.

Nimeni nu se atinge de bucate până nu sosește preotul cu Iordanul sau Chiralesa, pentru a sfinți masa. „Chiralesa” provine din neogreacă și înseamnă „Doamne, miluiește!”. Exista credința că, strigând „Chiralesa”, oamenii capătă putere, toate relele fug și anul va fi curat până la Sfântul Andrei (30 noiembrie). După sfințirea alimentelor, o parte din mâncare se dă animalelor din gospodărie, pentru a fi fertile și protejate de boli.

Se crede că, dacă în dimineața Ajunului de Bobotează, pomii sunt încărcați cu promoroacă, aceștia vor avea rod bogat. De asemenea, se crede că animalele din grajd vorbesc la miezul nopții dinspre ziua de Bobotează despre locurile unde sunt ascunse comorile.

Tradiția mai spune că la Bobotează nu se spală rufe. În această zi sunt interzise certurile în casă și nu se dă nimic cu împrumut.

De Sfântul Ioan (7 ianuarie) există un alt obicei, numit „Udatul Ionilor”, întâlnit mai ales în Transilvania și Bucovina. În Bucovina, la porțile tuturor care au acest nume se pune un brad împodobit, iar aceștia dau o petrecere cu lăutari. Mai mult, în Transilvania cei care au acest nume sunt purtați cu mare alai prin sat până la râu, unde sunt botezați sau purificați.

În Ajunul Bobotezei, credincioșii ortodocși se adună la râul Iordanului, la locul Botezului Domnului. Slujba Aghesmei celei Mari este săvârșită de Sanctitatea Sa Teofil al III-lea, patriarhul Ierusalimului și al întregii Palestine, în fruntea unui sobor de arhierei și preoți.

Unii pelerini credincioși spun că în timpul slujbei de Bobotează, pentru câteva clipe, apele Iordanului curg în sens invers. Deși afară este destul de frig în ianuarie, mulți dintre credincioși intră în râul Iordan în cămășile albe lungi, pe care apoi le păstrează cu grijă pentru a fi îmbrăcați cu ele în ziua înmormântării.

Înainte de a pleca de lângă râu, pelerinii iau amintire o sticlă cu apă din Iordan, rugându-se să le fie tămăduite suferințele.

După Bobotează, este cinstit Sfântul Ioan, numit și „Înaintemergătorul”, pentru că a anunțat venirea lui Hristos. Părinții lui, preotul Zaharia și Elisabeta, erau rude cu părinții Fecioarei Maria, Ioachim și Ana. În timp ce Zaharia slujea la templu în Ierusalim, i-a vestit Arhanghelul Gavriil că Elisabeta va naște un fiu la bătrânețe, care se va numi Ioan. Pentru că Zaharia s-a îndoit de această veste, a rămas mut până ce Elisabeta a născut.

Sfîntul Ioan Botezatorul a început să predice în al 15-lea an al domniei Cezarului Tiberiu, pe când Pontiu Pilat era procuratorul Iudeii. El a avut menirea de a pregăti poporul pentru primirea lui Mesia, de a-l descoperi pe acesta și a-l face cunoscut lui Israel. Mesajul principal pe care el îl transmitea era: „Pocăiți-vă, că s-a apropiat împărăția cerurilor!”.

Ioan l-a mustrat pe Irod Antipa, fiul regelui Iudeei Irod cel Mare, pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era soția fratelui său. În ura ei, Irodiada a sfătuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase și plăcuse oaspeților și îndeosebi lui Irod, la un ospăț de ziua lui, să ceară de la acesta capul lui Ioan Botezatorul ca răsplată.

Sărbătorile închinate Sfântului Ioan Botezătorul mai includ zămislirea (23 septembrie), nașterea (24 iunie) și tăierea capului (29 august).

Catolicii celebrează pe 6 ianuarie Epifania, care simbolizează anunțarea nașterii lui Hristos regilor magi, care au venit să-l vadă pe pruncul abia născut, aducându-i daruri, aur, smirnă și tămâie.

În Franța, cu această ocazie, se servește un fel de plăcintă, „la galette des rois”, care pe vremuri era împărțită în tot atâtea felii câți comeseni erau, plus una. Felia suplimentară, denumită „a Bunului Dumnezeu” sau „a Fecioarei”, era oferită primului sărac care apărea în fața familiei.

Un obicei actual constă în ascunderea unei figurine, reprezentând un rege mag, în interiorul plăcintei, iar cel dintre meseni care va descoperi figurina în porția sa va fi regele zilei.

În Belgia și în Olanda există, de asemenea, tradiția preparării unui desert cu cremă de migdale, similar celui pregătit în Franța. Cel mai tânăr dintre membrii familiei se ascunde sub masă pentru a alege feliile pentru fiecare, iar cel desemnat regele zilei își alege o regină. În timpul acestei zile, copiii străbat străzile intonând cântecul stelei și intră în case pentru a primi mandarine și bomboane, tradiție pe cale de dispariție în Belgia, dar păstrată încă în regiunile de provincie flamande.

În Spania sau în unele regiuni din Italia, copiii așteaptă cadouri de la regii magi pe 6 ianuarie, zi dedicată petrecerii.