Canada reclamă SUA la OMC cu peste 200 de nereguli. Reacție nervoasă a Administrației Trump

Canada reclamă SUA la OMC cu peste 200 de nereguli. Reacție nervoasă a Administrației Trump
Publicat: 10/01/2018, 23:57

Guvernul de la Ottawa contestă modul în care Administrația de la Washington impune taxe antidumping și antisubvenții. Canada a prezentat în reclamație aproape 200 de presupuse nereguli comise de Statele Unite prin măsuri care le sunt aplicate și altor parteneri comerciali, precum China, India, Brazilia și Uniunea Europeană.

„Noua solicitare de consultări depusă de Canada la Organizația Mondială a Comerțului constituie un atac amplu, nechibzuit, asupra sistemului american de protecție comercială”, a declarat Robert Lighthizer, reprezentantul american pentru Comerț Internațional.

„Chiar și în cazul în care Canada ar avea succes cu aceste reclamații lipsite de fundament, ar beneficia în primul rând alte țări, nu Canada. Reclamația Canadei va avea efecte nefaste asupra Canadei”, a adăugat Robert Lighthizer.

Reclamația de 32 de pagini conține detalii tehnice despre practicile comerciale implementate de Statele Unite, inclusiv despre controlul asupra exporturilor și importurilor. Canada argumentează că procedurile SUA încalcă Acordul Antidumping al OMC, Acordul privind Subvențiile și Măsurile de Contracarare și Acordul General privind Tarifele Comerciale.

Președintele Donald Trump pledează pentru măsuri de protejare a intereselor americane și a avertizat de multe ori cu retragerea SUA din Tratatul de Liber-Schimb Nord-American (NAFTA).

Robert Lighthizer susține că litigiul dintre SUA și Canada va avantaja China. „Afluxul de importuri din China și din alte țări va avea efecte negative asupra exporturilor de miliarde de dolari canadieni din Canada în SUA, afectând inclusiv exporturile de aproape nouă miliarde de dolari de oțel și aluminiu, precum și exporturile de peste 2,5 miliarde de dolari de produse din lemn și papetărie”, a declarat reprezentantul SUA.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Tatăl copilului Cristinei ICH, audiat la Poliție + Parchetul decide azi dacă cere mandat de...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
„Azi dimineață m-am trezit cu un mesaj”. Capcana întinsă cu dibăcie de hackeri care îi...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Două femei care căutau de mâncare au fost ucise de un fermier și date la...
Explozie apocaliptică în Ucraina. Bloggerii militari ruși spun că este „tatăl tuturor bombelor”
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
Carnea de porc se scumpește deja: prețurile ating apogeul de Crăciun. Cât costă muşchiuleţul de...
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit...
Cine este bărbatul care și-a pierdut viața în accidentul de pe A1. Era șofer de...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Prețul nu e deloc accesibil. Prețul nu e deloc accesibil
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
România, prezentă la „World Robot Olympiad Open Championship”! Ce rezultate au obținut echipele de robotică?