Premierul Tudose, criticat și de parlamentarii români după declarațiile contestate privind autonomia maghiarilor

Premierul Tudose, criticat și de parlamentarii români după declarațiile contestate privind autonomia maghiarilor
Publicat: 13/01/2018, 17:03
Actualizat: 14/01/2018, 08:32

„Este exact ceea ce își doresc unii agitatori care urmăresc amplificarea acestui subiect și indirect slăbirea statului român, destabilizarea lui, mă refer în special la agenții de influență a unor țări neprietenoase României. Exprimarea domnului prim-ministru cu privire la steagul secuiesc cred că este este neavenită și profund dăunătoare relațiilor româno-maghiare, iar exprimarea nu este potrivită unui om care ocupă această funcție. Nici nu am intrat bine în anul 2018, anul centenarului Marii Unirii și spiritele s-au inflamat pe marginea acestui subiect foarte sensibil. În ceea ce privește solicitările UDMR, PCM și PPMT privind autonomia Ținutului Secuiesc, PNL le respinge categoric. Se știe foarte clar că în Constituție sunt anumite chestiuni care nu pot fi revizuite. „, a declarat sâmbătă, pentru MEDIAFAX, Robert Sighiartău.

În contrapondere, președintele executiv al PMP, Eugen Tomac, a precizat că liderii UDMR, PPMT ȘI PCM, prin semnarea declarației comune privind autonomia regională sau teritorială, autonomia locală și cea culturală, „au sărit calul”.

„Eu cred că UDMR-ul și liderii partidelor au sărit calul cu declarația. În primul rând, pentru niște oameni care au făcut parte din Guvernul României și au depus un jurământ, un asemenea comportament este condamnabil. Avem nevoie de un an 2018 în care să vorbim de ce ne unește, nu ne separă. De aceea, cred că declarația premierului nu trebuie interpretată într-o cheie dramatică. Poate a fost prea dur, dar în mod sigur e nevoie de mai multă fermitate pentru a pune lucrurile la punct, pentru a nu lăsa politicienii să bage și mai multă confuzie în populație. Am conviețuit 100 de ani împreună, mai putem conviețui o mie de ani respectându-ne unii pe alții, iar minoritatea maghiară din România este cea mai avantajată minoritate care există la nivelul Uniunii Europene din punct de vedere al drepturilor de reprezentare și de susținere pe care le oferă un stat. Deci, din punctul ăsta de vedere, lucrurile sunt destul de clare. Eu nu fac parte din categoria celor care spun că nu trebuie să fim uneori fermi în atitudini, sigur, abordările trebuie să fie cu maximă delicatețe, dar nicidecum cu jumătăți de măsură”, a susținut Tomac pentru MEDIAFAX.

Vicepreședintele deputaților UDMR, Szabo Odon, a caracterizat declarațiile lui Tudose ca fiind „nefericite”.

„Consider că sunt nefericite, pentru că poți să ai opinii diferite pe anumite programe, proiecte, chiar anumite chestiuni considerate a fi neconstituționale, dar dialogul trebuie să fie menținut și nu cred că trebuie să se ajungă la asemenea afirmații într-un context în care permanentizarea dialogului în acest an cred că este prioritar”, a spus deputatul UDMR pentru MEDIAFAX.

Întrebat dacă declarațiile premierului ar putea avea repercusiuni la nivel european, Szabo Odon a răspuns: „Credeți că oriunde în Europa, dacă unei comunități îi spui că dacă are o anumită prioritate comunitară atunci va fi pusă în ștreang, este acceptabil? Credeți că la Bruxelles acesta este modelul pe care încearcă să-l promoveze? Dacă nu acesta este modelul, atunci nu are cum să fie primit cu aplauze un asemenea discurs”.

Solicitat să comenteze afimrațiile premierului Mihai Tudose, deputatul PSD, Iuliu Nosa, a refuzat acest lucru. „Dar în esență, nici eu nu îmbrățișez solicitarea lor de a determina autonomia”, a declarat Nosa pentru MEDIAFAX.

Senatorul ALDE, Scarlat Iriza, a precizat că nu se impuneau aceste declarații din partea premierului, în contextul Anului Centenar.

„Nu se impuneau aceste declarații, e un an în care toată lumea trebuie să fie în armonie, în pace și liniște, și ungurii și românii să se considere români, chiar dacă sunt de altă naționalitate, trăiesc pe pământul României și trebuie să respecte Constituția, chiar și legile acestei țări, dar autonomia e o găselniță a UDMR. În opinia mea, UDMR-ul ar trebui să dispară din eșichierul politic, pentru că nu e un partid, e o organizație și nu văd ce bine al țării poate face UDMR”, a spus senatorul ALDE.

Pe de altă parte, senatorul USR, Vlad Alexandrescu, a spus că, prin astfel de lucruri, PSD vrea să distragă atenția de la problemele politice.

„Faptul că se dorește o criminalizare a unor inițiative locale arată că vor să abată atenția, ca de obicei, atunci când sunt mari probleme politice asupra unor chestiuni cu impact emoțional puternic în societate. M-am săturat de această marotă care e folosită în momentele de criză are guvernărilor. Anul Centenar e un an în care trebuie să celebrăm 100 de ani de Românie modernă laolaltă cu toate etniile cu care trăim de atâta vreme și nu este un an în care trebuie să aprindem conflicte artificiale și să alimentăm un astfel de discurs naționalist care nu rezolvă nicio problemă reală a României”, a declarat Alexandrescu pentru MEDIAFAX.

Vicepreședintele senatorilor UDMR, Fejer Laszlo, s-a arătat surprins de afirmațiile lui Tudose, arătând că în anul 2018 nu e posibil ca un premier să gândească astfel de lucruri.

„Am fost coleg în comisia economică cu domnul Tudose și m-au surprins foarte mult aceste cuvinte. Eu cred că în anul 2018 nu se poate ca un om să gândească astfel de lucruri, mai ales că e și prim-ministru. Mă deranjează și că niciun președinte de partid nu a vorbit și nu a comentat ce a spus domnul prim-ministru. Cred că domnul Mihai Tudose ar trebui să explice la ce s-a gândit și de ce a spus aceste cuvinte, cred că în secolul XXI nu se poate așa ceva. Eu cred totuși că, în Europa, nu se pot accepta astfel de discursuri”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Fejer Laszlo.

Premierul Mihai Tudose a declarat, miercuri, referitor la declarația comună privind autonomia regională sau teritorială, autonomia locală și cea culturală, semnată de liderii UDMR, PPMT ȘI PCM, că nu se pune problema unei astfel de autonomii și toți cei care vor flutura steagul secuiesc, vor flutura alături de steag.

„Fără a minimaliza sau ignora subiectul, părerea mea este că anul acesta va fi unul al încercărilor de a băga bățul prin gard, noi să sărim la ei, ei la noi, și anul ăsta să devină unul al certurilor, în loc să fie al unirii. Nu sunt trei mari partide, e drept că nu trebuie ignorați, dar eu vă spun foarte simplu: am transmis că dacă steagul secuiesc va flutura pe instituțiile de acolo, toți vor flutura lângă steag. Nici nu poate fi vorba de o astfel de autonomie pentru secui. Cât timp cântă ei acolo, la ei în curte, e una, dar din punct de vedere legal lucrurile sunt foarte clare”, a declarat Mihai Tudose, miercuri seara, într-o intervenție telefonică la Realitatea TV.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști:...
WhatsApp, două modificări revoluționare. Toți utilizatorii sunt afectați
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Clara Barton, creatoarea Crucii Roșii Americane. „Mi-aș dori doar să pot lucra pentru un scop...