Prima pagină » Știri externe » Polițiștii iberici au confiscat peste 700 de kilograme de cocaină. Unde s-au gândit traficanții columbieni să ascundă drogurile

Polițiștii iberici au confiscat peste 700 de kilograme de cocaină. Unde s-au gândit traficanții columbieni să ascundă drogurile

Polițiștii iberici au confiscat peste 700 de kilograme de cocaină. Unde s-au gândit traficanții columbieni să ascundă drogurile
Aproximativ 745 de kilograme de cocaină au fost confiscate în urma unei operațiuni comune a poliției din Spania și Portugalia, o parte din droguri fiind ascunse în ananași importați din America Latină, informează site-ul agenției The Associated Press.

Autoritățile din cele două țări iberice au anunțat miercuri că operațiunea s-a desfășurat de-a lungul mai multor luni și a dus la destructurarea unei rețele internaționale de trafic de droguri, condusă de columbieni. Nouă persoane au fost arestate în acest caz.

În luna noiembrie, poliția spaniolă a confiscat aproape 400 de kilograme de cocaină în Madrid și Barcelona. Ancheta a condus la o companie care oficial se ocupa cu importul de fructe din Panama în Portugalia.

În urma perchezițiilor la Lisabona, ce au vizat navele folosite de companie, în ananași s-au descoperit mai mulți cilindri ce conțineau cocaină. Astfel au fost confiscate alte peste 300 de kilograme de cocaină, dar și suma de 400.000 de euro.

Citește și