În debutul vizitei pastorale în Chile, la întâlnirea cu autoritățile statului, în Palatul „La Moneda”, Suveranul Pontif a vorbit despre națiune ca despre o misiune, după ce a omagiat vocația poporului chilian „de a fi, voința încăpățânată de a exista”:
„Binele, ca și iubirea, dreptatea, solidaritatea nu se obțin o dată pentru totdeauna, ci se cuceresc în fiecare zi. Nu se poate să te mulțumești cu ceea ce ai obținut în trecut, limitându-te la a te bucura de aceasta fără a te gândi că mulți dintre frații noștri suferă încă nedreptăți care ne reclamă pe toți (…). Sunteți în fața unei mari și interesante provocări: de a vă implica pentru ca democrația, visul părinților voștri, cu mult dincolo de conotațiile formale, să fie cu adevărat un loc al întâlnirii pentru toți. Să fie un loc în care toți, fără excepție, să se simtă chemați să edifice casa, familia și națiunea. Un loc, o casă, o familie care se numește Chile: patrie generoasă, primitoare, care-și iubește istoria, care se implică în prezentul conviețuirii sale și privește cu speranță spre viitor (…). O națiune este – mai mult decât pentru granițele sale, mai mult decât pentru pământul său, pentru munți, pentru mări, mai mult decât pentru limba și tradițiile sale – o misiune de împlinit. Este viitorul. Iar acel viitor se joacă, mai ales, prin capacitatea de a asculta a poporului și a autorităților (…), nimeni nu poate fi exclus, nimeni nu este dispensabil”.
Papa a înfruntat, de la bun început, subiectul spinos care a atras revolta credincioșilor din Chile împotriva Bisericii – abuzurile sexuale ale unor prelați. Și-a cerut iertare atât victimelor care le-au suferit, cât și marii părți a clerului care, fără vină, a trebuit să se confrunte cu oprobriul public. Le-a spus preoților și ministranților, în catedrala din Santiago:
„Cunosc durerea pricinuită de cazurile de abuzuri asupra minorilor și urmăresc cu atenție ceea ce faceți ca să depășiți acest rău grav și dureros. Durerea pentru prejudiciile și suferința victimelor și a familiilor lor, care au văzut trădată încrederea pe care și-au pus-o în slujitorii Bisericii. Durerea pentru suferința comunităților eclesiastice. Durere și pentru voi, fraților, care pe lângă osteneala dăruirii ați cunoscut și daunele provocate de suspiciune și de punerea în discuție, care în unii sau în mulți pot să fi strecura îndoială, teamă și neîncredere. Știu că uneori ați îndurat insulte în metrou sau pe stradă, știu că a merge în haină preoțească în multe zone înseamnă a suferi mult. De aceea vă invit să-i cerem lui Dumnezeu să ne dea luciditatea de a spune realității pe nume, curajul de a cere iertare și puterea de a învăța să ascultăm ceea ce ne învață El”.
Suveranul Pontif a citat din Pablo Neruda, dar și din Alberto Hurtado (1901-1952), un venerat sfânt local, al cărui nume îl poartă Universitatea iezuită din Capitală: „Este foarte bine să nu faci răul, dar este foarte rău să nu faci binele”.