Echipa lui Becali, înfrângere în primul amical al anului. Cine a bătut pe FCSB

Echipa lui Becali, înfrângere în primul amical al anului. Cine a bătut pe FCSB
Publicat: 18/01/2018, 16:50

Folosit în spatele lui Harlem Gnohere, Alibec a găsit o pasă ideală în minutul 40, l-a lăsat singur cu portarul pe Dennis Man, iar tânărul atacant a deschis scorul. Imediat, ucrainenii puteau egala, dar au lovit bara, după un corner.

La pauză,. Dică i-a trimis în teren pe Planic, Ovidiu Popescu și Benzar, dar apărarea nu a mai funcționat în repriza a doua. În interval de doar zece minute, ucrainenii au marcat de două ori, iar nervii s-au întins la maximum. Mai întâi, Coman a avut de suferit după o intrare dură a unui adversar, a fost scos de pe teren și nu a mai continuat meciul, iar în finalul meciului Alibec a avut un conflict la mijlocul terenului cu unul dintre jucătorii lui Olimpik. Deja avertizat cu cartonaș galben, vârful a primit direct cartonașul roșu.

A fost primul și singurul amical al FCSB-ului în cantonamentul din Antalya. Celelalte meciuri de pregătire, trei la număr, se vor juca în stagiul de pregătire din Spania.

FCSB: Niță – Enache, Larie, Momcilovic, Jr. Morais – Nedelcu, L. Filip – Man, Alibec, Fl. Coman – Gnohere.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Andrei Versace, dator la CĂMĂTARI?! Un prieten rupe tăcerea despre sursa de venit a influencerului:...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo...
Doctorița, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Cum a fost găsit, de fapt, Andrei Versace de către anchetatori. Prietenii cunoscutului influencer nu...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
TOP 3 cele mai ieftine SUV-uri noi cu transmisie automată. Mașini cu un preț imbatabil...
Cine îl va înlocui pe Joe Biden? Numele cele mai importante ce ar putea să...
REVOLUȚIE în electronică! Au anunțat o descoperire remarcabilă!
Doliu național. S-a stins un titan al muzicii românești: A dus numele țării pe toate...
Oana Cuzino, victorie în procesul deschis Primăriei Capitalei. Ar putea încasa o sumă uriașă
Ce a putut să își pună un român la fereastră, fără să îi pese de...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce a transmis Geta Sterp cu privire la persoanele care se jignesc în mediul online....
7 jocuri clasice pe care probabil nu le-ai încercat și care astăzi sunt disponibile online
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Inteligența Artificială poate crea hărți pe baza unui text