Un sportiv legendar a fost internat de urgență în spital. Ce diagnostic i-au pus medicii

Un sportiv legendar a fost internat de urgență în spital. Ce diagnostic i-au pus medicii
Publicat: 19/01/2018, 15:52

În vârstă de 77 de ani, Pele trebuia să călătorească la Londra în acest sfârșit de săptămână, pentru a lua parte la un dineu organizat în onoarea sa de către Asociației Jurnaliștilor de Fotbal (FWA).

Pele, singurul fotbalist cu trei Cupe Mondiale în palmares, a fost supus unor teste medicale care au arătat că a fost victima unei epuizări severe, notează sursa amintită. Fostul sportiv se află sub atenta supraveghere a medicilor și nu există semne că ar fi în pericol.

În ultimii ani, fostul atacant a mai fost internat în spital pentru probleme la rinichi și afecțiuni de prostată.

Considerat cel mai bun fotbalist din toate timpurile, Pele a marcat 1.281 de goluri, în 1.363 de meciuri jucate în cei 21 de ani de carieră – inclusiv 77 de goluri în 91 de selecții la prima reprezentativă a Braziliei.

Pele a câștigat trei Campionate Mondiale alături de selecționata țării sale, în 1958, 1962 și 1970, și a fost desemnat cel mai bun fotbalist al secolului trecut de către Federația Internațională de Fotbal (FIFA).

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Motivul pentru care un român nu mai are voie să calce timp de un an...
Gabi Bădălău, decizie RADICALĂ după ce a pierdut procesul cu Claudia Pătrășcanu! Ce urmează să...
FOTO. Gafă uriașă a uneia dintre cele mai frumoase femei
Anchetă în Timiș după ce, în spațiul public, au apărut informații că o tânără s-ar...
Doliu uriaș! A murit actorul din „Liceenii”. Anunțul trist a fost făcut de Teatrul Național...
VIDEO. Momentul în care cântăreața greacă Marinella se prăbușește pe scenă. Artista a suferit un...
Acuzații de „blat” la adresa Antena 1, după ce Nicolai Tand și Sorin Brotnei au...
Mihaela Rădulescu, apariție de infarct la 55 de ani. Decolteul uriaș a făcut victime! Fanii...
Debit triplu pe Dunăre şi Cod Roşu de ploi adus de ciclonul Ashley. Când se...
"Am murit pe masa de operație, iar ce am văzut apoi e foarte diferit de...
Parada de 1 decembrie 2024 ar putea fi mutată în altă zi! Care este motivul...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
🔥 Preț bun la Dacia Duster III! Descoperă reducerile și dotările!
Premierul Marii Britanii se va întâlni cu Ursula von der Leyen pentru îmbunătăţirea relaţiilor cu...
Ultimele zile de PACE și primele zile de război în Europa
Pedeapsă pentru Băsescu. Fostul președinte al României NU a scăpat nepedepsit
Trucuri pentru curățat husa de la telefon. Cum devine impecabilă
Ce a putut să facă un român la ușa apartamentului său, pe scara blocului. Ceilalți...
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
A renunțat Flick la prieteni pentru relație? „Eram văzut ca eternul burlac, petrecăreț. Eram petrecărețul...
Surpriză de neuitat pentru Livia Eftimie! Cum i-a celebrat Spike ziua de naștere
BANCUL ZILEI. Bubulina către Bulă: - Să nu se însoare cu proasta aceea!
Inteligența Artificială poate face „81 de ani de muncă de detectiv în 30 de ore”