DSP Botoșani a anunțat, marți, că femeia de 40 de ani care a murit avea mai multe afecțiuni și a încercat să se trateze acasă de gripă.
„Este vorba despre o femeie care avea diabet și a făcut și gripă. În consecință, aceasta a decedat, pentru că a încercat să se trateze mai mult acasă. Am înțeles că a ajuns mai târziu la spital”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Gabriela Ioniță, purtătorul de cuvânt al DSP Botoșani.
La rândul lor, reprezentanții Spitalului Județean Botoșani au declarat că pacienta fusese internată săptămâna trecută și a murit luni, la Secția Terapie Intensivă.
Acesta este al treilea caz de deces cauzat de gripă, în țară, după ce un adolescent de 15 ani a murit, în Sălaj, și o femeie de 69 de ani a murit în București.