Stănescu: Îmi dau demisia din Guvern dacă devin inculpat. UPDATE

Stănescu: Îmi dau demisia din Guvern dacă devin inculpat. UPDATE
Publicat: 25/01/2018, 10:57

„În 2010, Curtea de Conturi a făcut verificări de fond, a spus că totul e în regula. După aceea, un cetățean a cărui identitate, spune DNA, nu a fost găsită, a făcut o sesuzare in dos cu finantarea echipei de fotbal Alro Slatina și au început cercetările. DNA Craiova a avut un expert, au verificat dacă există prejudiciu, DNA Craiova a zis că nu exista prejudiciu și în baza constatărilor au dat neînceperea urmăririi penale. Pe 17 ianuarie 2018 DNA cere redeschiderea din nou a acestui dosar. Nu știu care e cauza. Mai sunt de la Curtea de Conturi trei auditori citați în acest dosar și s-a amânat. În momentul în care voi deveni inculpat în acest dosar, eu, Paul Stănescu, îmi voi pune imediat demisia pe masa primului ministru. (..) Eu cred ca totul a fost legal”, a declarat Paul Stănescu la instanța supremă.

Instanța supremă a amânat, joi, cererea DNA de redeschidere a unui dosar pe numele vicepremierului Paul Stănescu, care vizează fapte din 2010, cauza fiind anchetată anterior de DNA Craiova și închisă în 2013.

Cauza a fost înregistrată la instanța supremă în 17 ianuarie 2018.

În dosar mai sunt vizate și alte trei persoane: Marian Belu Briceag, Florin Cotoșman (fost șef în cadrul Gărzii de Mediu ) și Remulus Manolache.

Ar fi vorba despre un dosar deschis pentru presupuse fapte din 2010, de pe vremea când Paul Stănescu era președinte al Consiliului Județean Olt. La acea vreme, procurorii DNA Craiova au investigat modul de finanțare al echipei de fotbal FC Aluminiu ALRO Slatina, fiind suspectată modalitatea prin care instituția publică a susținut financiar echipa de fotbal.

Cercetările au fost demarate în urma unui raport al Curții de Conturi pe anul 2010, fiind vorba despre o finanțare nerambursabilă de peste două milioane de lei.

În 2013, dosarul a fost închis de DNA Craiova.

Paul Stănescu a condus Consiliul Județean Olt între anii 2008 și 2016.

Paul Stănescu a fost respins în data de 16 ianuarie, de către președintele Klaus Iohannis, pentru funcția de premier interimar. Surse politice declarau atunci, pentru MEDIAFAX, că președintele a respins prima propunere de premier interimar în persoana lui Paul Stănescu, a doua propunere fiind Mihai Fifor, care a fost acceptat de șeful statului.

Stănescu a preluat funcțiile de ministru al Dezvoltării și vicepremier, în locul lui Sevil Shhaideh, după ce aceasta a demisionat la cererea lui Mihai Tudose, care a invocat problemele cu justiția ale acesteia, mai exact ancheta în dosarul „Insula Belina”.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...