Prima pagină » Știri externe » Un raport recent scoate la iveală informații alarmante despre Statul Islamic. Care este noua strategie a teroriștilor

Un raport recent scoate la iveală informații alarmante despre Statul Islamic. Care este noua strategie a teroriștilor

Un raport recent scoate la iveală informații alarmante despre Statul Islamic. Care este noua strategie a teroriștilor
Detalii pe gândul

În prezent, SI încearcă să atragă noi recruți, din cauza diminuării efectivelor sale. SI a apelat în acest sens la filmări de propagandă în care apar luptători cu dizabilități dobândite pe câmpul de luptă.

Un nou raport realizat de IHS Markit arată că mașinăria propagandistică a SI s-a poticnit puternic și nu mai are efect asupra tinerilor. După ce numeroși lideri SI au fost uciși în urma luptelor sângeroase din Alep, Raqqa și Mosul, propaganda teroriștilor a avut mult de suferit.

Imaginile falsificate în care SI furnizează hrană și infrastructură pentru oamenii din zonele controlate au scăzut ca volum, de la 93 din 922 fotografii în ianuarie 2017, la 3 din 249 în decembrie 2017.

„Firul narativ al SI nu mai conține propaganda legată de construcții fabuloase și se concentrează doar asupra războiului contra inamicilor”, relevă raportul.

Teritoriul SI s-a diminuat cu 90% în 2017, potrivit The National și se pare că grupul se va retrage în celule tot mai mici și va recruta teroriștii din alte grupări. Această strategie ar putea spori gradul de risc în privința atacurilor-fulger ale SI.

SI mai numără undeva la 3.000 de membri activi și coaliția condusă de SUA a ucis în această săptămână circa 150 luptători SI, în Valea Râului Eufrat din Siria.

Coaliția a precizat că Forțele Democrate Siriene, o grupare arabo-kurdă susținută de americani, care luptă contra SI, a oferit asistență în luptele cu teroriștii, mai scrie Daily Mail.

Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2006. Între ... vezi toate articolele

Citește și