Este una dintre cele mai importante femei din conducerea Facebook, însă suferă de o boală teribilă: „M-a întrebat dacă o să mor. Este primul cuvânt care îți vine în minte”

Este una dintre cele mai importante femei din conducerea Facebook, însă suferă de o boală teribilă: „M-a întrebat dacă o să mor. Este primul cuvânt care îți vine în minte
Publicat: 05/02/2018, 21:23

Într-un articol scris pentru Sunday Times Magazine, Mendelsohn a precizat că a fost diagnosticată cu limfom folicular, în noiembrie 2016. „A fost un șoc teribil. Nici nu mă simțeam bolnavă”, a declarat Mendelsohn.

Directorul Facebook a precizat că boala „avansează foarte lent” și 60% dintre cei afectați au o speranță de viață de peste zece ani. Mendelsohn intenționează să facă chimioterapie și imunoterapie, dacă simptomele se agravează.

„Nu este o discuție pe care aș fi vrut să o am cu copiii mei, nici în cele mai urâte visuri ale mele, până când m-a lovit direct în față. A fost cel mai greu moment din viața mea”, a scris Mendelsohn.

„Zac este cel mai mic și prima lui întrebare a fost: „O să mori?” Este primul cuvânt care îți vine în minte, când auzi de cancer”, a conchis șefa de la Facebook, potrivit Business Insider.

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Două femei care căutau de mâncare au fost ucise de un fermier și date la...
Explozie apocaliptică în Ucraina. Bloggerii militari ruși spun că este „tatăl tuturor bombelor”
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
Clujenii s-au trezit cu panouri prin care sunt îndemnaţi să se mute în Bacău. "Chiria...
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit...
Pensie crescută pentru românii care au lucrat în condiții speciale. Când intră în vigoare legea
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Mâncarea care te bagă în spital. A fost retrasă de urgență
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Cei mai noi sateliți Starlink emană și mai multe radiații decât versiunile anterioare