În Orientul Mijlociu nimic nu e ceea ce pare

Prima informație destinată opiniei publice a fost livrată de Jonathan Conricus, purtătorul de cuvânt al IDF (acronimul englezesc pentru „Israel Defense Forces”, al cărui acronim ebraic e Tzahal), pe contul său de twitter, ieri dimineață la ora 6.33: „Tzahal a interceptat o dronă – (UAV – „unmanned aerial vehicle”, aeronavă fără pilot, n.m.) -iraniană, lansată din Siria asupra spațiului aerian israelian, iar acum atacă ținte iraniene din Siria, ca răspuns. Urmează mai multe detalii”.

La ora 7.26, Conricus a revenit cu următorul comunicat: „Tzahal a vizat sistemul de control Iranian în Siria care a trimis drone în spațiul aerian al Israelului. Răspuns antiaerian masiv al Siriei, un F16 s-a prăbușit în Israel, piloții sunt în siguranță (s-a vădit ulterior că unul dintre cei doi era grav rănit în urma catapultării, n.m.). Iranul e responsabil pentru această încălcare gravă a suveranității israeliene. Eveniment în curs, urmează detalii”. Peste alte două ore si 39 de minute, purtătorul de cuvânt al Tzahal revenea cu o nouă postare: „Cu câteva clipe în urmă, avioane ale Forțelor Aeriene Israeliene au țintit sistemul de apărare antiaeriană al Siriei, precum și ținte iraniene din Siria. 12 ținte, inclusive 3 baterii de apărare antiaeriană și 4 ținte militare iraniene au fost atacate. Rachete antiaeriene au fost trase spre Israel, declanșând alarma în nordul Israelului”.

Au urmat apoi, toată ziua, dinspre toate părțile, comunicate politice, unul mai manipulator decât altul. Israelienilor le-au trebuit vreo două ore să recunoască faptul că avionul de vânătoare F-16I nu s-a prăbușit din motive tehnice, ci lovit de antiaeriana siriană. Damascul, după ce s-a lăudat că a doborât nu doar unul ci mai multe avioane aparținând puterii de la Ierusalim, a calificat demersul militar israelian drept o „agresiune nejustificată”. Iranienii au declarat „ridicolă” înformația că o dronă a lor ar fi declanșat cel mai puternic atac israelian împotriva sistemelor antiaeriene din Siria, de la Operațiunea Pace în Galileea (1982). Purtătorul de cuvânt alministerului de Externe de la Tehran a ținut să sublinieze că țara lui are în Siria exclusive consilieri militari, iar aceasta în mod „legitim și legal”, la cererea guvernului sirian. Oricum, Ayatollahilor – care sărbătoresc 39 de ani de la victoria Revoluției Islamice – atacul israelian și declarațiile anti-iraniene ale premierului Netanyahu le-a picat cum nu se poate mai bine în demersul de a uni dezbinatul lor popor împotriva dușmanului comun.

E încă neclar ce au reușit să lovească rachetele Tzahal. Toate sursele credibile converg spre ideea că rachetele au atins ținte din centrul Siriei și din sud-vestul Damascului, în cele două valuri succesive ale atacurilor israeliene. (Nu se cunoaște încă numărul victimelor).

Nu e prima incursiune armată a Israelului în Siria. De șase ani, de când regimul de la Damasc se află în război civil și război de proximitate, au existat zeci, poate peste 100 astfel de operațiuni, a căror explicație frecventăa fost atacarea convoaielor iraniene carte transportau arme spre Hizballahul libanez. Niciodată însă Armata lui Bashar al-Assad n-a răspuns, mărginindu-se să trimită petiții lăcrămoase pe la organismele internaționale. Faptul că ieri a decis să răspundă, doborând un F-16I- poate fi semnul rău că, alături de aliații săi (Iran, gruparea Hizballah), s-a așezat pe picior de război. Oricum, de ieri începând, Israelul nu va mai putea să survoleze spațiul aerian al Siriei fără un răspuns imediat. Acest din urmă fapt convine și Rusiei, bine instalată în zonă, și – conform nenumăratelor sublinieri ale diplomației de la Moscova- tot „legitim și legal”, la cererea guvernului de la Damasc. Altminteri, situația e mult prea complicată ca Putin să-și dorească un război între Israel și Siria, între Israel și Iran pe teritoriul Siriei. (De aici și poziția reținută, aproape echidistantă, a șefului diplomației, Serghei Lavrov). Faptul că oficialii israelieni au ținut să precizeze că racheta care a lovit avionul lor de vânătoare era de fabricație rusească nu are nici o relevanță. Spațiul aerian de deasupra teritoriului controlat de armata fidelă lui Bashar al-Assad e controlat de ruși, care văd tot ce zboară peste Siria, Israel și Liban, iar (cele) mai multe dintre rachetele siriene sunt de fabricație rusească – nu e un secret pentru nimeni.

Mulți observatori ar fi tentați să spună că incidentele armate de ieri sunt o manevră a premierului Netanyahu, cu scopul de a se arăta o dată în plus indispensabil pentru securitatea Israelului și de a abate atenția de la ceea ce se aștepată dintr-o zi în alta – trimiterea sa în judecată pentru corupție. Lucrurile nu sunt atât de simple, într-un Orient Mijlociu unde toți se joacă cu focul, sprijiniți de prietenii lor de peste mări.