„Eu cred că și președintele, cred, nu îi dau sfaturi, ar trebui să aștepte cu maxim interes, așa cum facem și noi, să se finalizezte ancheta, care înțeleg că a și început deja.Nu poate fi trecut cu vederea, nu poate fi abordarea ‘mie nu mi s-a întâmplat’. Dacă se dovedește că e adevărat, este foarte grav”, a comentat șeful PSD, atunci când a fost întrebat ce atitudine ar trebui să ia Iohannis în scandalul care vizează DNA.
Referitor la raportul pe care Tudorel Toader a transmis că îl va prezenta în Parlament până la sfârșitul lunii, Dragnea a replicat doar că „ministrul Justiției va trebui să vină în fața Parlamentului să prezinte un raport, așa cum este prevăzut în atribuțiile dumnealui”, fără să se refere specific la DNA, DIICOT sau la Parchetul General.
Președintele PSD a mai spus și că e nevoie de o anchetă parlamentară mai ales în ceea ce privește „unii șefi de instituții care se pare că acționează într-un mod ilegal”. Dragnea a vorbit și despre scandalul SPP, subliniind că trebuie investigată atât activitatea sa internă, cât și cea în afara limitelor legale.
Postul Antena 3 a difuzat, duminică seară, o înregistrare prezentându-l pe Vlad Cosma, care a arătat că procurorii Mircea Negulescu și Lucian Onea au încercat să inventeze dosare în baza unor „probe fabricate” unor oameni politici și de afaceri, printre care și lui Sebastian Ghiță. Totodată, fostul deputat a dezvăluit cum procurorul DNA Ploiești Lucian Onea i-ar fi cerut să modifice anumite documente și probe care ar fi fost folosite ulterior în dosar.
Vlad Cosma a prezentat unele înregistrări, acuzând că procurorul DNA Ploiești Lucian Onea i-ar fi cerut să modifice acte, probe care ar fi fost folosite ulterior în dosarul lui Sebastian Ghiță.
Ulterior, procurorii DNA au precizat, luni, într-un comunicat de presă postat pe site-ul instituției, că Vlad Cosma, inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție cu termen pe 19 februarie 2018, trimis în judecată de Serviciul Teritorial Ploiești al Direcției Naționale Anticorupție, „a prezentat denaturat situația dintr-un dosar penal aflat în curs de urmărire penală, folosindu-se de colaje ale unor înregistrări pe care le-a realizat personal”.
Procurorul Mihaiela Iorga a precizat că a fost amenințată de Elena Rădescu, inspectoarea care a condus echipa de control care a verificat managementul DNA, care i-ar fi spus că are un copil de crescut și să nu forțeze „dragostea cu DNA” sau o luptă cu sistemul
„Cred că cele mai șocante amenințări le-am primit în sediul Inspecției Judiciare, de la inspectoarea Elena Rădescu. Am fost audiată de dânsa în cadrul cercetării disciplinare. Nu a interesat faptele care făceau obiectul cercetării. Doamna inspector m-a întrebat de ce insist dragostea cu forța cu DNA. Am întrebat de ce a ajuns la aceatsă concluzie. (…) Am primit amenințări că nu trebuie să mă lupt cu sistemul, cu doamna procuror șef”, a declarat procurorul Mihaiela Iorga, la Antena 3.
Mihaiela Iorga a mai declarat, într-un interviu pentru Antena 3, că Laura Kovesi a chemat-o, la un moment dat, ca să o întrebe dacă nu ar putea să „iasă” cu un dosar al unui fost ministru ce urma să fie numit premier, pentru că acesta din urmă ar fi numit-o pe Dana Gîrbovan ministru al Justiției, ceea ce reprezenta un dezastru pentru DNA.