Prima pagină » Știri externe » Reacție dură de la Casa Albă, după ce Netanyahu a anunțat că discută cu Washingtonul modalități de anexare a coloniilor evreiești din Cisiordania

Reacție dură de la Casa Albă, după ce Netanyahu a anunțat că discută cu Washingtonul modalități de anexare a coloniilor evreiești din Cisiordania

Reacție dură de la Casa Albă, după ce Netanyahu a anunțat că discută cu Washingtonul modalități de anexare a coloniilor evreiești din Cisiordania
Mai multe pe gandul.info

Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a anunțat luni că poartă discuții cu Administrația Donald Trump despre posibila anexare a coloniilor evreiești din teritoriul palestinian Cisiordania. „În privința aplicării suveranității (israeliene), pot spune că discut deja cu americanii despre acest subiect de ceva timp”, a declarat Benjamin Netanyahu, citat de site-ul Ynetnews.com.

Însă un oficial guvernamental israelian a explicat ulterior că Benjamin Netanyahu a purtat discuții cu Administrația Donald Trump despre interesele naționale israeliene într-un eventual acord de pace cu palestinienii, dar fără a formula vreo propunere specifică privind anexarea.

La rândul său, Josh Raffel, un purtător de cuvânt al Casei Albe, a catalogat drept „false” relatările despre negocieri de acest tip, fără a se referi explicit la Benjamin Netanyahu.

„Relatările că Statele Unite ar fi discutat cu Israelul un plan de anexare pentru Cisiordania sunt false. SUA și Israelul nu au discutat niciodată o astfel de propunere, iar atenția președintelui continuă să se concentreze pe inițiativa de pace israelo-palestiniană”, a subliniat reprezentantul Președinției SUA.