Prima atenționare cod galben de ninsori abundente, local viscolite, depunere de strat consistent de zăpadă intră în vigoare marți seară, la ora 22.00 și expiră pe 14 februarie, la ora 11.00 și vizează județele Caraș Severin, Mehedinți, Gorj, Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova și Buzău.
Meteorologii avertizează că, în cursul nopții de marți spre miercuri și în prima parte a zilei de miercuri, în Munții Banatului, în Carpații Meridionali, apoi și în cei de Curbură, precum și în zona deluroasă din Banat, Oltenia și Muntenia vor fi ninsori însemnate cantitativ și se va depune strat de zăpadă consistent.
Vântul va prezenta intensificări temporare, cu viteze în general de 50-55 km/h, iar la altitudini de peste 1.500 m cu rafale de peste 80 km/h, astfel că vor fi intervale cu ninsoare viscolită și vizibilitate redusă.
A doua atenționare cod galben de ninsori intră în vigoare pe 14 februarie, la ora 11.00 și expiră pe 15 februarie, la ora 11.00, vizând județele Suceava, Botoșani, Iași, Neamț, Harghita, Bacău, Vaslui, Brașov, Covasna, Vrancea, Argeș, Dâmbovița, Prahova și Buzău.
Potrivit ANM, în intervalul menționat, se vor înregistra ninsori temporar însemnate cantitativ cu depunere de strat de zăpadă consistent în estul Carpaților Meridionali, în Carpații Orientali, în cea mai mare parte a Moldovei și local în nordul Munteniei.
Vântul va prezenta intensificări temporare, cu viteze în general de 45-50 km/h, iar la altitudini de peste 1.500 m, în special în Carpații de Curbură, cu rafale de peste 70 km/h, astfel că vor fi intervale cu ninsoare viscolită și vizibilitate redusă.
În paralel, meteorologii au emis și o informare meteorologică, valabilă din 13 februarie, de la ora 20.00 și până pe 15 februarie, la ora 15.00. ANM avertizează că precipitațiile vor fi în extindere, dinspre sud-vest și vor cuprinde toată țara. În sudul și în estul teritoriului se vor cumula local 15-20 l/mp și pe spații restrânse, în special la deal și la munte, peste 25-30 l/mp. În Dobrogea va ploua, în Câmpia Română vor predomina ploile, în Câmpia de Vest se vor semnala precipitații mixte, iar în restul țării vor fi mai ales ninsori. Se va depune strat de zăpadă, local consistent în zonele montane și submontane, iar în a doua parte a intervalului și în Moldova.
Începând din seara zilei de miercuri, 14 februarie, precipitațiile vor fi în restrângere către est-nord-est. Vântul se va intensifica temporar în majoritatea regiunilor. Vor fi perioade de timp cu rafale de 45-55 km/h în sud, în centru și în est, iar la munte peste 70-80 km/h, astfel că ninsoarea va fi viscolită, iar vizibilitatea scăzută. Vor fi condiții pentru depuneri de polei sau ghețuș.