Prima pagină » Știri externe » Germania presează Marea Britanie să anunțe ce relație vrea cu UE post-Brexit

Germania presează Marea Britanie să anunțe ce relație vrea cu UE post-Brexit

Germania presează Marea Britanie să anunțe ce relație vrea cu UE post-Brexit
Mai multe pe gandul.info

„Noi vrem, la fel ca toate cele 27 de state membre ale UE, o relație apropiată și profundă cu acest partener important. Totodată, este clar că relația va fi diferită după ce (Marea Britanie) nu va mai face parte din UE. Este important ca Marea Britanie să-și prezinte ideile concrete”, a spus Steffen Seibert.

Președintele francez Emmanuel Macron a declarat că este importantă unitatea în rândul celorlalte 27 de state membre, iar negociatorul-șef al Comisiei Europene pentru Brexit, Michel Barnier, ar trebui să fie singurul care negociază cu guvernul britanic.

„Nu vreau să irosesc prea mult timp în privința acestui subiect”, a spus Macron, după ce a fost întrebat despre relația post-Brexit dintre Marea Britanie și UE.

În următoarele trei săptămâni, premierul Marii Britanii, Theresa May, va prezenta poziția țării sale privind relația cu Uniunea Europeană după Brexit, iar principalele subiecte care vor fi abordate sunt securitatea, transferul de putere la nivelul unor instituții de stat, drepturile angajaților și comerțul.

Marea Britanie speră că va încheia în luna martie un acord privind perioada de tranziție post-Brexit și că va ajunge la o înțelegere privind relațiile comerciale pe termen lung până la finele acestui an.

Citește și