Primarul Iașului, Mihai Chirica, a declarat joi, într-o conferință de presă, că revoluția fiscală inițiată la începutul acestui an a provocat pierderi de 12 milioane de euro orașului pe care îl conduce.
„Recent am avut o discuție cu angajații Companiei de Transport Public (CTP) Iași, care sunt nemulțumiți de reforma fiscală, ce a dus la unele inechități în privința salariilor. Ei nu au venit aici în calitate de sindicaliști, ci ca angajați ai CTP Iași. Nu au venit provocați de o măsură sindicală. Sindicatele au venit odată cu patronatul, dar e bine că au venit la discuții. Reforma fiscală a creat o inechitate foarte mare între angajați, cu creșterea unor lefuri foarte mici și păstrarea la fel a altora, care erau mai mari. Bugetul orașului a fost diminuat cu 12 milioane de euro în urma revoluției fiscale! Oare câte lumânări pot cumpăra de 12 milioane de euro?! Cam atâtea lumânări vreau să aprind pentru ministrul de Finanțe!”, a spus joi Mihai Chirica.
Potrivit primarului, el va avea o nouă întâlnire în curând cu angajații CTP Iași, pentru a găsi, de comun acord, o soluție la problema semnalată de aceștia.
„Eu am discutat cu angajații CTP și le-am cerut să vină cu o propunere, noi vom veni cu o alta și vom ajunge la un numitor comun. Dar nu vreau niște soluții irealizabile, nu vreau să aruncăm cu promisiuni care nu pot fi realizate”, a încheiat Chirica.
Primarul Iașului, Mihai Chirica, a fost exclus din PSD, în 9 februarie, alături de viceprimarul Gabriel Harabagiu și Sorin Iacoban. Președintele PSD Iași, Maricel Popa, spune că decizia e definitivă