Născut într-un alt An al Câinelui, în 1946, președintele american Donald Trump va trece printr-o perioadă nefastă, potrivit maeștrilor în feng shui, întrucât semnul său zodiacal intră în conflict cu tema noului an chinezesc.
Feng shui – tradus „vânt-apă” – este un set de principii potrivit cărora formele și mediul ambiant pot influența viața, norocul, averea oamenilor și este foarte popular în multe părți ale Asiei.
Potrivit principiilor feng shui, toate evenimentele din viața unui om sunt influențate de variațiile de echilibru între cinci elemente care formează universul: metal, lemn, apă, foc, pământ.
Data nașterii lui Trump îl face pe acesta un Câine de Foc, însă anul 2018 este sub semnul Câinelui de Pământ, rezultând o nepotrivire de elemente.
Thierry Chow, specialistă în feng shui, este de părere că sănătatea lui Trump va fi afectată, în timp ce vorbele sale – focul este elementul care reprezintă și discursul – pot provoca reale probleme, cu consecințe grave.
Chow folosește sistemul „stelei zburătoare” pentru a-și face predicțiile, pe baza pozițiilor constelațiilor, iar anul acesta prevede și mai multe tensiuni între SUA și Coreea de Nord.
Aceasta mai spune că vor fi conflicte și între SUA și China, pe chestiuni legate de comerț și economie. „Cea de-a șaptea stea cade în partea estică – steaua afectează comunicarea, provoacă bârfă și neînțelegere”, spune Chow.
În Hong Kong, feng shui guvernează viața multor oameni, aceștia apelând la specialiști înainte de luarea unor decizii importante, precum alegerea datei nunții și cumpărarea unei case.
Companiile mari angajează proprii specialiști în feng shui, pentru sfaturi privind decorarea birourilor și investiții.
În fiecare an, firma de brokeraj CLSA publică propriul Index Feng Shui, cu predicții legate de afaceri care acoperă următoarele 12 luni.
În 2018, firma a prezis un an bun pentru domenii precum internet, infrastructură și tehnologie.
Perioada cea mai favorabilă pare a fi între lunile mai și iulie, spun experții.
Totuși, având în vedere fluctuațiile la bursă, specialiștii recomandă luarea unor decizii cu capul foarte limpede.
„Câinele reprezintă datoria și loialitatea și este semn al protecției”, potrivit experților CLSA.
„Antreprenorii ar trebui să își păstreze clienții cei mai loiali, iar investitorii sunt sfătuiți să nu muște mai mult decât pot mesteca”, mai spun aceștia.
În afară de predicțiile legate de politică și finanțe, Chow mai spune că mariajul prințului Harry al Marii Britanii și al actriței americane Meghan Markle, care va avea loc pe 19 mai, va fi unul fericit.
Elementul pământ reprezintă regalitatea în calendarul chinezesc, iar, în combinație cu lumânarea asociată lunii mai în zodiacul tradițional, indică o zi a celebrării.
„Cred că va aduce lucruri foarte bune țării și energie pozitivă lumii”, a spus Chow despre această căsătorie.