Prima pagină » Sport » Mesajul emoționant publicat de Halep pe Facebook, după abandonul de la Doha: „E frustrant!”

Mesajul emoționant publicat de Halep pe Facebook, după abandonul de la Doha: „E frustrant!”

Mesajul emoționant publicat de Halep pe Facebook, după abandonul de la Doha: „E frustrant!
Detalii în articol

„Din păcate, accidentarea mea s-a agravat ieri (n.r. – vineri), în timpul setului secund, a fost foarte dureros. Venisem la Doha cu speranța că m-am recuperat 100 la sută, dar piciorul a fost din ce în ce mai rău după fiecare meci. E frustrant să mă calific în semifinalele unui turneu atât de important, de la care am multe amintiri frumoase, și să abandonez din cauza accidentării. A fost o decizie greu de luat, dar după ce am discutat cu echipa a trebuit să accept realitatea și să continui tratamentul. Vă muțumesc pentru susținere și sper să revin pe teren cât de curând”, a notat Halep, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Fostul lider mondial a aflat că are o inflamație gravă la degetul piciorului după ce a făcut un RMN, astfel că nu va juca nici săptămâna viitoare, la turneul de la Dubai. Halep va reveni pe teren abia la Indian Wells, între 7 și 18 martie.

În vârstă de 26 de ani, Simona Halep a câștigat turneul de la Doha în 2014, iar la această ediție ar fi urmat să o întâlnească în semifinale pe jucătoarea spaniolă Garbine Muguruza.