Vestea uriașă pe care a primit-o Simona Halep după ce Kvitova a eliminat-o pe Wozniacki

Vestea uriașă pe care a primit-o Simona Halep după ce Kvitova a eliminat-o pe Wozniacki
Publicat: 17/02/2018, 22:05

Simona Halep, în vârstă de 26 de ani, va reveni pe primul loc în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA) la finalul turneului de la Dubai, programat în perioada 19 – 24 februarie.

Halep, care a mai fost lider mondial timp de 16 săptămâni, între 7 octombrie 2017 și 28 ianuarie 2018, se află în acest moment la doar 45 de puncte de actuala ocupantă a primului loc, daneza Caroline Wozniacki, eliminată de Petra Kvitova în semifinalele turneului de la Doha. În aceeași fază a competiției s-a oprit și Simona Halep, după ce a abandonat înainte de meciul cu Garbine Muguruza.

Primele două clasate nu vor participa la turneul de la Dubai, dar Simona Halep nu a evoluat nici anul trecut la competiția din Emiratele Arabe Unite, astfel că nu are nimic de pierdut. Danezei, însă, i se vor scădea 305 de puncte, pentru că a jucat finala ediției din 2017. Astfel, Halep va redeveni lider, la 260 de puncte avans de Wozniacki.

Caroline Wozniacki a fost eliminată în semifinalele turneului de la Doha, după ce a pierdut, sâmbătă, cu scorul de 3-6, 7-6 (3), 7-5, în fața cehoaicei Petra Kvitova, numărul 21 mondial. A fost a 12-a victorie la rând obținută de Petra Kvitova, în acest an.

Sportiva cehă o va întâlni în finala competiției pe jucătoarea spaniolă Garbine Muguruza, locul 4 WTA, care nu a fost nevoită să joace în semifinale, după ce Simona Halep, numărul 2 mondial, s-a accidentat în partida câștigată în sferturi și s-a retras din turneu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Avertisment NASA: Un fenomen „ciudat” poate lovi oricând lumea
Ce studii are Marcel de la Insula iubirii? Lui 'Maluma' i-a plăcut mai mult 'şcoala...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Minivacanță de 4 zile în august pentru angajații din România. Cine beneficiază de cele 4...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Comisarul Gărzii de Coastă, prins beat şi drogat la volan, e fiul unui celebru om...
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
Diana, tânăra ucisă de soț cu toporul, a fost înmormântată de ziua copilului ei: „Ea...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Ministerul Culturii vrea să cumpere Palatul Reginei Maria din Mamaia
Un ȘARPE MORTAL a eliberat suficient VENIN cât să UCIDĂ 400 de oameni
Șoferii cu permis auto categoria B nu au voie, sub nicio formă. Legea interzice, fără...
TikTok ar putea fi interzis foarte curând în SUA
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Gabriela Cristea se pregătește să deschidă o cofetărie în București! „Am fost la Disneyland și...
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
O listă de cumpărături veche de milenii, găsită pe o tăbliță cu scris cuneiform