Dosarul „detonat” din sertarul DNA. Cum a evoluat ancheta EADS în decursul a patru ani. „Mai condimentăm cu unul și cu altul ca lumea să uite”

Dosarul „detonat din sertarul DNA. Cum a evoluat ancheta EADS în decursul a patru ani. „Mai condimentăm cu unul și cu altul ca lumea să uite
Publicat: 18/02/2018, 12:07
Actualizat: 26/03/2019, 00:26

„Este, într-un fel, „detonat”. În același dosar care vizeaza și licențele Microsoft sunt verificate și contractele denumite de presă EADS. Au fost încheiate în aceeași perioadă de timp. Nu avem două dosare diferite, Microsoft și EADS. Avem un singur dosar în care sunt verificate toate aceste contracte. Pe contractele care au vizat licențele Microsoft deja au fost făcute invinuiri, ceea ce nu s-a reușit și pe contractele cu EADS, urmare a modului în care e administrat probatoriul. În acest dosar cu EADS s-au făcut aproape zilnic audieri, ridicări de documente, percheziții domiciliare, la firme, au fost ridicate foarte multe calculatoare care sunt în procedura unor percheziții informatice. Deci au fost strânse multe date și informatii”, spunea procurorul șef al DNA, în noiembrie 2014, în cadrul unui interviu.

De atunci, cauzele privind Microsoft au fost fie trimise în judecată, fie închise, singurul dosar referitor la achiziția licențelor care a rămas la DNA fiind cel în care este cercetată Elena Udrea. În privința EADS, cercetările continuă.

„Dosarul despre care faceți vorbire în solicitare se află în lucru, iar alte informații nu pot fi oferite, deoarece acestora le sunt incidente dispozițiile art.12, alin.1, lit. e) din Legea 544/2001”, precizează DNA într-un răspuns la o solicitare MEDIAFAX.

În luna mai a anului 2004, grupul franco-german EADS a semnat cu Ministerul de Interne in contract în valoare de aproape un miliard de euro pentru securizarea frontierelor, întrucât România dorea să intre în Uniunea Europeană și întărirea granițelor era o condiție.

Prima anchetă privind contractul cu EADS a fost demarată în 2005, la acel moment fiind vizate persoane din Ministerul de Interne. Verificările au fost demarate ca urmare a unei sesizării a conducerii MAI, potrivit căreia fondurile publice ar fi fost folosite în mod necorespunzător, iar cei care au participat la negocieri au încălcat termenii legali, valoarea contractului de securizare a frontierelor fiind supraevaluată.

MAI spunea că negocierea contractului a fost efectuată în euro, la suma de 650 de milioane de euro, fără a fi însă precizată detalierea bunurilor și serviciilor ce urmau a fi furnizate și nici detaliile necesare. Când Guvernul a oferit, fără licitație, acest contract, înțelegerea presupunea și furnizarea de instrumente și logistică pentru supravegherea frontierei țării și modernizarea de elicoptere, nave maritime și dotarea cu echipamente a polițiștilor de frontieră. Presa relata, la acea vreme, că modalitatea de semnare a contractului a declanșat o serie de nemulțumiri în lumea oamenilor politici.

Contractul cu EADS a fost desecretizat în luna februarie a anului 2005, printr-o decizie a lui Călin Popescu Tăriceanu, iar în urma reluării negocierilor, s-a ajuns la o reducere de 100 de milioane de euro. Potrivit contractului, EADS furniza echipamente de supraveghere și securizare pentru 3.147 de kilometri de frontieră a României.

Cercetările demarate în 2005 au fost încheiate un an mai târziu, când s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cazul fostului secretar de stat în MAI, Toma Zaharia.

Anii au trecut, iar în 2013-2014 procurorii au reluat ancheta, după ce ar fi descoperit noi legături, dosarul EADS având multe aspecte în comun cu Microsoft, DNA anchetând, astfel, contracte frauduloase încheiate în perioada 2001-2013.

Procurorii au investigat, în total, patru contracte încheiate de ministerele Educației, al Comunicațiilor și al Afacerilor Interne, aici regăsindu-se licențele Microsoft și sistemele EADS și SIVECO. Cel mai important este EADS, unde există suspiciuni legate de sume uriașe de bani primite ca mită de oficialii români în schimbul acordării companiei din Germania acestui contract. Anchetatorii susțineau că o serie de programe informatice ar fi fost cumpărate la prețuri supraevaluate, înclusiv sistemul pentru securizarea frontierei de stat.

Contractele cu Microsoft au debutat în vremea în care Adrian Năstase avea funcția de premier, fiind prelungite de aproape toate guvernele vreme de zece ani, iar unii dintre politicienii și oamenii de afaceri care ar fi avut legătură cu acest contract apar și în ancheta privind EADS.

Infracțiunile anchetate au fost trafic de influență, abuz în serviciu, luare și dare de mită, DNA precizând că este vorba de mită în valoare de 4 milioane de euro, iar însumată, mita plătită oficialilor români în cele patru contracte încheiate cu Microsoft și EADS ar putea fi de 60 de milioane de euro.

„Sumele ar fi fost date prin conturi bancare, persoane fizice sau societăți comerciale. În momentul în care se conturează indicii, procurorul va începe urmărirea penală pe numele persoanei. Un prejudiciu estimativ ar putea fi de 60 de milioane de euro, dar el poate crește sau sa scadă. Vom verifica și tranzacții financiare făcute prin offshoreuri”, a declarat Laura Codruța Kovesi, în 2014.

În aceste dosare ar fi fost implicate nu mai puțin de 40 de persoane importante, inclusiv foști miniștri și oameni de afaceri.

Un important pion în traseul acestor contracte ar fi fost Claudiu Florică, unul dintre oamenii de afaceri care ar fi efectuat denunțuri în dosarul Microsoft. Mai exact, în calitate de șef al Fujitsu Siemens pentru România, Florică și-ar fi conturat un cerc de oameni de încredere prin intermediul cărora putea contacta orice ministru pentru a-și introduce în Guvern firmele agreate pentru contracte, se preciza la momentul demarării cercetărilor.

În ceea ce privește ancheta EADS, DNA a efectuat o serie de percheziții în 2014, printre cei anchetați numărându-se și Cătălin Harnagea, fost șef al SIE, a cărui firmă, ICAR Business Research, ar fi încheiat un contract de consultanță cu firma germană. La contractul pentru Securizarea Frontierei de Stat (SISF) au aderat, în calitate de subcontractanți, Fujitsu Siemens Computers (Claudiu Florică), UTI, și alte firme.

Tot în cadrul afacerii EADS, a apărut și firma Profinet (companie deținută de Dinu Pescariu și de alte persoane), care ar fi emis o factură de câteva milioane de dolari către Fujitsu Siemens, ce ar fi fost virată într-un cont din Elveția. Potrivit procurorilor, Profinet nu ar fi prestat niciun serviciu pentru cele 7,2 milioane de euro încasate. Totodată, EADS ar fi plătit 4,6 milioane de euro către Fujitsu Siemens, firma subcontractată în această afacere, în cadrul unui nou act adițional. Procurorii spun că Fujitsu ar fi dat mai departe banii unor companii, subcontractoare, însă de fapt aceștia erau mită pentru cei care au negociat cu EADS.

„Mă gândesc și eu că una dintre motivațiile pentru care s-a fabulat și s-a fabricat atât de multă minciună în jurul Microsoft a fost ca să se îngroape acest dosar EADS. Nu am date concrete. Sunt alte locuri în care am date concrete. Aici, un jurnalist de investigații poate să meargă să vadă dacă nu cumva, capătul firului sunt nume grele. Și, atunci, decât să ajungem acolo, mai bine umflă și mințim. Și fabulăm cu doarul Microsoft și fabulăm și mințim cu prejudicii de sute milioane și demonizăm turnătorii de serviciu, Florică și Pescariu. Mai condimentăm cu unul și cu altul ca lumea să uite de doarul EADS”, spunea Dinu Pescariu la finalul anului 2017.

În luna noiembrie a anului 2016, procurorii Parchetului din Munchen, care investigau, la rândul lor, posibile fapte de corupție în legătură cu contractul de securizare a frontierelor României, au închis cercetările din cauza lipselor unor probe pentru a avea inculpați. Anchetatorii germani au cercetat mai mulți ani modul de încheiere a contractelor EADS privind modernizarea frontierelor din România și Arabia Saudită, fiind vizați patru manageri ai companiei că ar fi dat mită în valoare de câteva milioane de euro pentru a obține aceste acorduri.

Cu câteva luni înainte ca procurorii din Germania să claseze dosarul, Laura Codruța Kovesi declara că anchetatorii români au semnat un acord de colaborare cu cei dintâi.

„Nu s-au făcut inculpări până acum. E un dosar complex, cu multe activități care trebuie verificate, contractele s-au derulat pe o perioadă mare de timp, sunt sute de funcționari implicați. (…) Procurorul care are această investigație are peste o sută de dosare, o parte din Microsoft precum și alte dosare deja cunoscute publicului, complexe. Pentru că nu avem toate resursele în acest moment, investigațiile merg mai încet. Este greu să îi ceri unui procuror cu 120 de dosare să lucreze ritmic în toate. Microsoft și EADS sunt priorități, dar e un singur procuror. Am încercat să suplinim procurorul prin atribuirea unui număr mai mare de polițiști”, explica, la acea vreme, Kovesi.

În prezent, EADS rămâne în aer, în vreme ce, recent, în dosarul Microsoft, DNA a anunțat că acuzațiile față de foștii miniștri Ecaterina Andronescu, Mihai Tănăsescu, Dan Nica, Adriana Țicău, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu și Șerban Mihăilescu au fost clasate. În afară de Daniel Funeriu, în situația căruia s-a constatat că nu a comis nicio faptă penală, în cazul tuturor celorlalți foști miniștri faptele de care erau acuzați s-au prescris.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Secretariatul lui Moș Crăciun s-a redeschis în Franța