Prima pagină » Știri » Închisoare pe viață pentru ucigașii unui șef de post din comuna Vișeu de Jos

Închisoare pe viață pentru ucigașii unui șef de post din comuna Vișeu de Jos

Închisoare pe viață pentru ucigașii unui șef de post din comuna Vișeu de Jos
Detalii pe gândul

Potrivit unui comunicat al Tribunalului Maramureș transmis, marți, cei doi frați Tomoioagă au fost obligați, în solidar, la plata către partea civilă D. A., a sumei de 5.000 euro reprezentând daune pentru prejudiciul moral suferit, și la plata, în parte, a despăgubirilor civile către IPJ Maramureș.

„Tribunalul Maramureș s-a pronunțat cu privire la cauza având ca obiect infracțiunea de omor calificat comisă la data de 4 ianuarie 2017, la sediul Postului de Poliție Vișeu de Jos, asupra victimei Nistor Gheorghe, șef de post. Astfel, prin sentința penală nr. 28/20.02.2018, ambilor inculpați, T.I.A. și T.M.O, li s-a aplicat pedeapsa detențiunii pe viață, pedeapsa complementară a interzicerii pe o perioadă de 5 ani a unor drepturi. Inculpații au fost obligați, în solidar, la plata către partea civilă D. A., a sumei de 5.000 euro reprezentând daune pentru prejudiciul moral suferit, și la plata, în parte, a despăgubirilor civile către IPJ Maramureș. Hotărârea nu este definitivă, aceasta putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei”, se arată în documentul citat.

Reprezentanții Tribunalului Maramureș au subliniat că s-a menținut măsura arestului preventiv aplicată celor doi și s-a dedus din pedeapsă reținerea lor pe o durată de 24 de ore și arestul preventiv începând cu data de 7 ianuarie până în prezent.

„Instanța a luat act de renunțarea la pretențiile civile formulate de către părțile civile N. M. (mama victimei), N. M. (soția victimei), N. A. (fiul victimei) și N. M. A. (fiul victimei). S-a dispus păstrarea până la rămânerea definitivă a cauzei a mijloacelor materiale de probă, bunuri aparținând victimei sau condamnaților, care vor fi ulterior restituite, distruse sau arhivate împreună cu dosarul. Inculpații au fost obligați la plata sumei de câte 53.000 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului”, se mai arată în comunicatul Tribunalului Maramureș.

Cei doi frați care l-au omorât în 4 ianuarie 2017 pe șeful postului de Poliție din Vișeu de Jos, județul Maramureș, au mai fost condamnați cu suspendare în alte cauze, unul în Franța pentru tentativă de furt cu distrugere, iar altul pentru tâlhărie.

Se pare că cei doi au avut un conflict mai vechi cu șeful de post, iar în 4 ianuarie l-au omorât. Polițiștii i-au găsit în 6 ianuarie, când au fost reținuți, apoi arestați.

În motivarea arestării preventive se arată că, în 4 ianuarie 2017, cei doi frați s-au deplasat în clădirea în care se află sediul Postului de Poliție Vișeu de Jos, aflat la mansardă, iar la parter se află sediul Primăriei Vișeu de Jos, au intrat în clădire fără a intra în vreun birou al Primăriei, s-au deplasat în biroul șefului de post Gheorghe Nistor, „căruia se presupune că i-au aplicat 3 lovituri cu un cuțit – una în zona cervicală și două în zona toracelui, în urma cărora victima a decedat ulterior, apoi au închis ușa biroului cu cheia și au părăsit clădirea prin partea din spate a acesteia”.

„Victima a fost găsită decedată în biroul ei în aceeași zi. Există, în consecință, indicii în sensul că cei doi inculpați au comis o infracțiune intenționată contra vieții. Tribunalul apreciază că inculpații au încercat să ascundă mijloace materiale de probă. Având în vedere faptul că, în speță, există suspiciunea rezonabilă că cei doi inculpați au comis o infracțiune intenționată contra vieții și întrucât raportat la natura, gravitatea presupuselor fapte dată de modalitatea în care se prezumă că au fost comise, aplicarea de multiple lovituri cu un cuțit, în zone vitale, asupra unui agent de poliție, în chiar sediul poliției, în timp ce la parterul clădirii se aflau multe persoane – ceea ce denotă o periculozitate deosebită a acestora, și la persoana inculpaților, lăsarea lor în libertate prezintă un pericol ridicat pentru ordinea publică”, arătau, în ianuarie 2017, judecătorii.