Afirmațiile lui Donald Trump Jr., la începutul unei călătorii de afaceri, care are ca scop atragerea de cumpărători pentru proiectele sale rezidențiale luxoase din câteva orașe indiene, ar avea ca scop temperarea criticilor legate de un posibil conflict de interese, scrie Reuters.
Trump Jr. a spus că afacerile sale vor avea de suferit în India. „În urmă cu câțiva ani, am spus că India va deveni cea mai mare piață, deoarece eu cred în ea… Cred că va rămâne la fel, când voi putea să mă concentrez iar asupra afacerilor, să semnez alte contracte, după ce tatăl meu va pleca de la Casa Albă”, a declarat marți Trump Jr. la postul tv CNBC-TV18.
La scurt timp de la instaurarea în Biroul Oval de la Washington, Trump Sr. a spus că va preda „cheile” afacerilor, către fiii săi, Donald și Eric. Multe voci guvernamentale au spus că Trump ar fi trebuit să facă și mai mult, și anume să se dezică total de mediul de business, pentru a evita conflictul de interese. Între timp, partenerii săi din India mizează pe „brandul Trump”.
Înaintea vizitei lui Trump Jr., unul dintre partenerii dezvoltatori din Gurgaon, în apropiere de capitala New Delhi, a lansat o campanie publicitară în cele mai cumpărate ziare din India, pentru a atrage clientelă.
„Rezervați-vă apartamentul în Trump Tower înainte de 23 februarie și veți lua cina cu Donald Trump Jr.” , anunță reclama respectivă.
„India a fost o piață importantă pentru noi, dar din nou vă spun… există acest cost al oportunității în afaceri, pe care nu le onorăm și despre care nu vorbim”, a declarat Trump Jr., într-o tentativă de a contracara criticile legate de cei care profită de pe urma influenței președintelui Trump.
„Am putea să facem multe lucruri, dar nu le facem”, a spus fiul lui Trump. Mai mult, acesta a subliniat că ,deși a renunțat la afaceri, președintele Trump nu a primit nicio recunoștință pentru gestul său.