Reacția Arhiepiscopiei Tomisului după anunțul că ÎPS Teodosie e cercetat într-un alt dosar

Reacția Arhiepiscopiei Tomisului după anunțul că ÎPS Teodosie e cercetat într-un alt dosar
Publicat: 21/02/2018, 16:27

Într-un comunicat de presă al Arhiepiscopiei Tomisului se arată că, în luna octombrie a anului trecut, a fost depusă o plângere penală la DNA Constanța cu referire la presupuse fapte de natură penală săvârșite de către doi angajați ai instituției, preotul Aurelian Ștefan – consilier agricol, și preot Emil-Cosmin Brăescu – inspector, împreună cu alte persoane fizice și juridice din afara Arhiepiscopiei, în cadrul activității agricole desfășurate în Eparhie.

„În mod surprinzător, acest demers a fost interpretat de către procurori ca fiind ilegal, motiv pentru care, astăzi (miercuri – n.r.), s-a adus la cunoștință calitatea de suspect pentru IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, preot Poalelungi Neculai (șef compartiment audit) și preot Stoichin Ciprian (consilier administrativ bisericesc)”, se precizează în document.

Reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului mai menționează că, anterior, urmare a acestei plângeri, DNA Constanța a început urmărirea penală in rem și apoi a continuat urmărirea penală față de Emil Brăescu, „ceea ce atestă că faptele erau reale”, urmând ca procurorul să stabilească implicarea celor reclamați în săvârșirea faptelor.

„Apreciem că dacă Arhiepiscopia Tomisului nu ar fi reclamat de îndată ce a luat la cunoștință despre asemenea fapte, exista posibilitatea de a fi pusă sub acuzare pentru fapte pe care nu le-a săvârșit, dar le-ar fi tăinuit”, mai susțin sursele citate.

Teodosie Petrescu, Arhiepiscopul Tomisului, este cercetat de DNA Constanța într-un nou dosar, fiind acuzat de abuz în serviciu, mărturie mincinoasă și inducerea în eroare a organelor judiciare. În aceeași cauză sunt cercetați și alți angajați ai Arhiepiscopiei Tomisului. Potrivit DNA, Neculai Poalelungi, angajat al persoanei juridice de interes public Arhiepiscopia Tomisului (funcționar public în sensul legii penale), este acuzat de inducerea în eroare a organelor judiciare, mărturie mincinoasă, fals intelectual și favorizarea făptuitorului. De asemenea, Ciprian Stoichin, consilier administrativ bisericesc în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, este acuzat de complicitate la de abuz în serviciu în formă continuată.

Procurorii spun că, în contextul trimiterii sale în judecată pe 3 februarie 2017 pentru producerea unui prejudiciu în dauna A.P.I.A. în valoare de 1.392.964 lei, „în încercarea de a-și crea o situație favorabilă în cadrul procesului penal”, la data de 10 octombrie 2017 Arhiepiscopul Tomisului ar fi depus un denunț, „prin care acuza un număr de trei persoane fizice (două dintre ele fiind angajate în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului) și două juridice de fraudarea fondurilor europene, în anul 2016”.

„Concret în cuprinsul sesizării, suspectul Petrescu Teodosie, în mod nereal, a învederat faptul că, fără știrea sa și cu încălcarea prevederilor legale, cei doi angajați, ar fi cerut și primit fonduri europene pentru o suprafață de 350 ha aparținând Arhiepiscopiei Tomisului. Mai mult, persoanele respective sunt acuzate că ar fi încheiat acte de dare în arendă, către terțe societăți și persoane, a unor suprafețe de teren deținute de către Arhiepiscopia Tomisului (în total 110 ha, situate în diferite locații). În susținerea celor de mai sus, suspectul Petrescu Teodosie, beneficiind de ajutorul suspectului Poalelungi Neculai, a dat declarații și a depus la noul dosar astfel constituit mai multe documente false care ar fi susținut vinovăția persoanelor respective”, transmite DNA, printr-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, „în perioada noiembrie – decembrie 2017, după sesizarea DNA cu privire la aspectele menționate mai sus, prin două decizii emise ca urmare a unui raport întocmit de suspectul Stoichin Ciprian, arhiepiscopul Tomisului, Petrescu Teodosie, cu rea-credință și cu încălcarea dispozițiilor legale a dispus suspendarea celor doi angajați din funcțiile deținute în cadrul Arhiepiscopiei și suspendarea drepturilor salariale conferite acestora”.

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, este judecat, alături de alte persoane, pentru folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată. În prezent, dosarul de corupție a lui Teodosie se judecă pe fond la Curtea de Apel Constanța.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Motivul pentru care un român nu mai are voie să calce timp de un an...
Gabi Bădălău, decizie RADICALĂ după ce a pierdut procesul cu Claudia Pătrășcanu! Ce urmează să...
FOTO. Gafă uriașă a uneia dintre cele mai frumoase femei
Anchetă în Timiș după ce, în spațiul public, au apărut informații că o tânără s-ar...
Doliu uriaș! A murit actorul din „Liceenii”. Anunțul trist a fost făcut de Teatrul Național...
VIDEO. Momentul în care cântăreața greacă Marinella se prăbușește pe scenă. Artista a suferit un...
Acuzații de „blat” la adresa Antena 1, după ce Nicolai Tand și Sorin Brotnei au...
Mihaela Rădulescu, apariție de infarct la 55 de ani. Decolteul uriaș a făcut victime! Fanii...
Debit triplu pe Dunăre şi Cod Roşu de ploi adus de ciclonul Ashley. Când se...
"Am murit pe masa de operație, iar ce am văzut apoi e foarte diferit de...
Parada de 1 decembrie 2024 ar putea fi mutată în altă zi! Care este motivul...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
🔥 Preț bun la Dacia Duster III! Descoperă reducerile și dotările!
Premierul Marii Britanii se va întâlni cu Ursula von der Leyen pentru îmbunătăţirea relaţiilor cu...
Ultimele zile de PACE și primele zile de război în Europa
Pedeapsă pentru Băsescu. Fostul președinte al României NU a scăpat nepedepsit
Trucuri pentru curățat husa de la telefon. Cum devine impecabilă
Ce a putut să facă un român la ușa apartamentului său, pe scara blocului. Ceilalți...
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
A renunțat Flick la prieteni pentru relație? „Eram văzut ca eternul burlac, petrecăreț. Eram petrecărețul...
Surpriză de neuitat pentru Livia Eftimie! Cum i-a celebrat Spike ziua de naștere
BANCUL ZILEI. Bubulina către Bulă: - Să nu se însoare cu proasta aceea!
Inteligența Artificială poate face „81 de ani de muncă de detectiv în 30 de ore”