„Se aprobă reorganizarea Regiei Autonome de Transport București prin schimbarea formei juridice din regie autonomă în societate pe acțiuni în următoarele condiții: acționari – Municipiul București prin Consiliul General al Muncipiului București și județul Ilfov, prin Consiliul Județean Ilfov; denumirea societății pe acțiuni rezultată prin reorganizarea regiei autonome va fi „Societatea de Transporturi București STB SA”, se arată în proiectul votat, joi, în ședința CGMB.
Potrivit expunerii de motive, în vederea eficientizării serviciilor publice locale este necesară crearea posibilității gestionării acestora într-o manieră cât mai accesibilă din punct de vedere legislativ.
„Principiul de bază care guvernează procesul de transformare a modalității de presare a serviciului public de transport de persoane în municipiul București este satisfacerea nevoilor comunității locale. (…) Este necesar de precizat că prin transformarea în societate pe acțiuni a Regiei Autonome de Transport București se vor asigura condițiile pentru o funcționare mai eficientă, mai economică, cu marjă de profitabilitate și cu posibilitatea de participare la licitații și de accesare a fondurilor europene”, mai arată expunerea de motive.
Același document mai prevede că Adrian Sorin Mihail, actualul director al RATB, este cel care se va ocupa de îndeplinirea tuturor formalităților privind reorganizarea Regiei de Transport.