Noile tarife de referință RCA. Cu cât cresc prețurile față de anul trecut. Anunțul ASF

Noile tarife de referință RCA. Cu cât cresc prețurile față de anul trecut. Anunțul ASF
Publicat: 23/02/2018, 11:02

„Tariful de referință mediu ponderat în funcție de numărul de expuneri pe fiecare segment pentru persoane fizice este de 756 de lei, comparativ cu 692 de lei conform tarifului de referință anterior (+9%), iar pentru persoane juridice este de 1.752 de lei, comparativ cu 1.574 de lei conform tarifului de referință anterior (+11%)”, se arată într-un comunicat al ASF.

Schimbarea relativă a primei de risc de referință comparativ cu cea din tariful de referință anterior nu este consistentă la nivelul tuturor categoriilor de autovehicule, existând „atât scăderi, cât și creșteri de valoare”, precizează ASF.

Tarifele de referință vin în contextul creat de cadrul legislativ primar și secundar actual, care introduce prevederi și instrumente noi pentru piață. Printre acestea se numără și un sistem de Bonus-Malus care răsplătește comportamentul corect în trafic.

„Acum – precizează ASF – șoferii care ajung la clasa maximă de bonus (B8) primesc o reducere de 50% a tarifului de primă, față de 32% cât era prevăzut de reglementările anterioare”.

Potrivit ASF, la data de 31 decembrie 2017, conform datelor disponibile din baza de date CEDAM, aproximativ 83% din polițele RCA pentru persoane fizice se află în clasele de bonus B1-B8, în categoria maximă B8 aflându-se 48% din polițe. Pentru persoanele juridice, aproximativ 76% din polițe se află în clasele de bonus B1-B8, în categoria maximă B8 aflându-se 26% din polițe. Astfel, ca urmare a modificării legislației cu privire la sistemul de Bonus-Malus, „reducerile procentuale disponibile sunt mai mari decât au fost aplicate în trecut”, menționează ASF.

Tarifele de referință au fost calculate, potrivit prevederilor legale, de o companie independentă – Deloitte Audit SRL – în funcție de: categoriile de vehicule (autoturisme, autovehicule transport marfă, autovehicule transport persoane etc.), de tipul asiguratului (persoană juridică/persoană fizică), de vârsta asiguraților în cazul persoanelor fizice, precum și de caracteristicile tehnice ale vehiculelor (capacitatea cilindrică sau puterea, masa maximă autorizată, numărul de locuri).

Tariful de referință este un reper pentru consumatori în ceea ce privește prețul polițelor auto obligatorii și reprezintă, împreună cu factorul N, elementele în baza cărora este stabilit pragul aferent încadrării unui asigurat în categoria de client cu risc ridicat. Tarifele de referință nu reprezintă tarife la care sunt încheiate polițele RCA în piață.

ASF este autoritatea națională pentru reglementarea și supravegherea piețelor asigurărilor, a pensiilor private, precum și a pieței de capital, care însumează peste 10 milioane de participanți.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Detalii nebănuite despre soția lui Călin Georgescu. Cristela are o meserie total diferită față de...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă...
Cine e fiul lui Călin Georgescu. A fost colegul de cameră al lui Novak Djokovic
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
”The Apprentice”, filmul care dezvăluie latura controversată a lui Donald Trump, respins de actorii de...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Postul are efecte semnificative în creierul uman, a descoperit un studiu