Raportul privind DNA nu a ajuns nici la CSM, nici la Parchetul General. Magistrații așteaptă publicarea documentului pe site

Raportul privind DNA nu a ajuns nici la CSM, nici la Parchetul General. Magistrații așteaptă publicarea documentului pe site
Publicat: 23/02/2018, 12:30
Actualizat: 25/03/2019, 20:47

Nici procurorul general al României, Augustin Lazăr, nu a intrat în posesia documentului. Acesta a transmis că așteaptă publicarea raportului privind conducerea DNA, iar după o analiză a acestuia va prezenta un punct de vedere privind cererea ministrului Justiției de revocarea a Laurei Codruța Kovesi.

„Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să prezinte un punct de vedere asupra celor două aspecte după publicarea și analiza raportului ministrului Justiției”, transmite Parchetul General.

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat, vineri dimineața, că „a auzit” că este o problemă cu site-ul instituției pe care o conduce, aceasta urmând a fi remediată. Toader a precizat că mențione declarațiile făcute joi seara.

„Am auzit că este o problemă cu site-ul. Am intrat și eu dimineață și am văzut că nu funcționează. Am întâlnire cu conducerea institutului de la Siracusa, acum la 9.00. Verificăm și remediem. Tot ce am vorbit aseară este absolut valabil, cred că am explicat pe larg. Mai departe urmează procedura”, a declarat ministrul Justiției.

Parchetul General: Procurorul general va prezenta un punct de vedere după publicarea raportului MJ

„Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să prezinte un punct de vedere asupra celor două aspecte după publicarea și analiza raportului ministrului Justiției”, transmite Parchetul General.

Site-ul Ministerului Justiției s-a blocat, din nou, vineri dimineața, în jurul orei 7.00, situația fiind similară și joi seara, după ce Tudorel Toader a anunțat că inițiază procedura de revocare din funcție a procurorului-șef DNA și că va publica pe site raportul care stă la baza acestei solicitări.

Ministrul Justiției a declarat, joi seară, că va publica pe site-ul instituției pe care o conduce, just.ro, raportul referitor la activitatea managerială a DNA, document în baza căruia a cerut revocarea Laurei Codruța Kovesi.

La momentul transmiterii știrii, site-ul ministerului Justiției este blocat.

În cele câteva ore în care a funcționat, raportul nu a fost postat. De asemenea, deși ministrul anunța că publicul va avea acces la raport, acesta nu a fost făcut public până la ora transmiterii știrii.

Tudorel Toader a cerut joi, în urma prezentării raportului privind managementul la DNA, declanșarea procedurii de revocare a Laurei Codruța Kovesi din funcția de procuror șef al DNA, solicitarea fiind transmisă către CSM și președintelui României.

„Pentru aceste fapte și acte (n.r.: existente în raportul privind activitatea managerială a șefului DNA), de netolerat într-un stat de drept, în temeiul articolului 54, coroborat cu art 51 din legea 303/2004, cer declanșarea procedurii de revocare din funcție a procurorului șef DNA. Prezentul raport va fi transmis secției de procurori a CSM și către președintele României pentru a analiza și decide în raport cu competențele instituționale pe care fiecare le are”, a declarat Tudorel Toader, ministrul Justiției.

Acesta a mai afirmat că acțiunile Laurei Codruța Kovesi pot pune în pericol însăși activitatea instituției.

„DNA trebuie să continue să funcționeze în mod legal. DNA nu se identifică cu procurorul șef ale cărui acțiuni au demonstrat că pot pune în pericol chiar instituția pe care o conduce, prin comportament discreționar, sfidarea Parlamentului, contestarea deciziilor CCR. Statul de drept este statul în care acțiunea fiecărei autorități publice este reglementată prin lege, se supune legii în spiritul valorilor democratice”, a spus Toader.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
FOTO. Ea e gimnasta sexy căreia bărbații i-au cerut apa în care a făcut baie!
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Imagini greu de privit din Israel. Cratere uriașe, resturi de rachete și cartiere distruse în...
Eclipsă inelară de Soare astăzi. De la ce oră și în ce regiune poate fi...
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Trucul care te ajută să plătești mai puțin la gaze. Factura va fi mult mai...
Topul judeţelor în funcţie de salariul mediu. În Bucureşti se câştigă aproape dublu faţă de...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
Un bărbat a fost atacat de urs în plină zi, în județul Suceava! În ce...
ULTIMĂ ORĂ! Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu
Anvelopele M+S, interzise în Germania începând cu această lună
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
A fost găsită o planetă CA PĂMÂNTUL în jurul unei stele foarte aproape de noi
O legendă a televiziunii s-a stins! A fost un actor cu un suflet extraordinar și...
Simona Halep a spus DA! Românca a confirmat evenimentul din februarie
Hohote de plâns la Asia Express! Ce echipă a ajuns prima la Irina Fodor, în...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
VIDEO. Cea mai recentă apariție a actriței Melis Minkari a captat atenția tuturor. Dovadă că...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Muntele Everest este o anomalie în Himalaya, iar cercetătorii au aflat de ce