Coduri PORTOCALII și GALBENE de ger și ninsori în peste jumătate de țară. Zonele în care temperaturile vor ajunge la minus 22 grade Celsius. HARTA ANM

Coduri PORTOCALII și GALBENE de ger și ninsori în peste jumătate de țară. Zonele în care temperaturile vor ajunge la minus 22 grade Celsius. HARTA ANM
Publicat: 25/02/2018, 13:18

Atenționarea cod portocaliu de ger intră în vigoare luni, 26 februarie, la ora 03.00 și expiră pe 1 martie, la ora 10.00. Aceasta vizează 29 de județe și Capitala, respectiv Suceava, Botoșani, Harghita, Neamț, Iași, Brașov, Covasna, Bacău, Vaslui, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Vrancea, Galați, Brăila, Tulcea, Constanța, Călărași, Ialomița, Giurgiu, Ilfov, Telorman, Gorj, Olt, Dolj și Mehedinți.

Meteorologii avertizează că în Moldova, estul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia și Dobrogea valul de frig se va intensifica, gerul va fi persistent chiar și pe parcursul zilelor, când valorile termice vor fi comparabile cu recordurile înregistrate în această perioadă.

Temperaturile maxime vor fi frecvent între -12 și -8 grade, cele minime se vor încadra în general între -22 și -12 grade, iar rafalele vântului vor accentua senzația de frig.

Totodată, din dimineața zilei de luni, 26 februarie, aria ninsorilor se va extinde. În sud și sud-est acestea vor deveni local abundente și vor fi viscolite, în special în Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a mai emis, sâmbătă, și o atenționare cod galben de frig, care vizează toată țara și care intră în vigoare duminică dimineață, la ora 03.00, fiind valabilă până pe 1 martie, la ora 10.00.

Potrivit meteorologilor, valul de frig va cuprinde treptat toată țara și va fi în intensificare, astfel că se vor înregistra temperaturi cu peste 10-15 grade mai coborâte decât valorile normale pentru această perioadă din an. Temperaturile maxime vor fi negative în toate regiunile și va fi ger dimineața și noaptea, la început cu precădere în jumătatea de nord, apoi și în restul teritoriului, iar intensificările temporare ale vântului vor amplifica senzația de rece. Din seara zilei de sâmbătă și până duminică noapte, în zona Carpaților Meridionali și de Curbură, în Muntenia, Oltenia, sudul Banatului și Dobrogea vor fi ninsori temporare, care în sud-vest vor deveni moderate cantitativ.

Vântul va avea intensificări în medie cu 45-50 km/h în majoritatea zonelor, iar în partea de sud-est a teritoriului rafalele vor atinge local 55-65 km/h.

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, de luni, de la ora 4 până marți la ora 20, în sudul Banatului, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei este vod galben de ninsori însemnate cantitativ, intensificările ale vântului și viscol.

În aceste zone ninsorile vor fi moderate și local însemnate cantitativ și se va depune strat de zăpadă consistent; vântul va avea intensificări cu viteze de 45-55 km/h, iar în partea de sud-est a teritoriului peste 60-65 km/h, viscolind și spulberând zăpada. De asemenea, vizibilitatea va fi diminuată.

Luni, între orele 7 și 23 va fi fi cod portocaliu de ninsori abundente, temporar viscolite în județele Mehedinți, Dolj, Olt și Teleorman, unde se va depune și un strat consistent de zăpadă, local de peste 30-40 cm, iar vântul va avea intensificări cu viteze în general de 45-55 km/h, temporar viscolind ninsoarea.

De asemenea, în Municipiul București și în județele Giurgiu, Ilfov, Călărași, Ialomița, Buzău, Brăila, Constanța și Tulcea, luni, de la ora 10 până marți, la ora 14 va fi cod portocaliu de vreme rea.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Un bărbat a îngropat 5 cufere cu comori de peste 2 milioane de dolari și...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Gabriel Cotabiță a murit la 69 de ani. Artistul a avut tot mai multe probleme...
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era...
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
S-a stins unul dintre cei mai iubiți cântăreți din România. Ar fi avut concert chiar...
Gabriel Cotabiță a murit la 69 de ani: A fost bolnav, dar nu dădea semne...
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
Cezar Ouatu, reacție după moartea lui Gabriel Cotabiță: "Unul din momentele care-mi vor rămâne bine...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Hattie McDaniel, prima persoană de culoare recompensată cu Oscar. „Am făcut ce am putut. Restul…am...