La fiecare 3 secunde, în lume, un om este diagnosticat cu o boală pentru care România nu e pregătită deloc. „Serviciile medicale există, dar sunt puține și ineficiente”

În prezent, 50 de milioane de oameni sunt diagnosticați, la nivel mondial, cu o formă de demență, iar specialiștii estimează că în anul 2030 82 de milioane de oameni vor ajunge să fie afectați de această boală, urmând ca numărul lor să atingă un maximum de 152 de milioane până în anul 2050. Cele mai expuse populații vor fi cele din țările slab și mediu dezvoltate, potrivit datelor Societății Române Alzheimer.

Demența este asociată, în principal, populației bătrâne, iar țările cu cel mai rapid ritm de îmbătrânire a populației par a fi cele mai expuse. Topul îmbătrânirii este condus de Bulgaria, țară pentru care estimările specialiștilor arată că își va pierde, până în anul 2050, 23% din totalul populației. România se află pe poziția a șaptea, cu o pierdere de 17 procente în ceea ce privește numărul de locuitori până în 2050. Astfel, populația va ajunge de la 19 milioane la 16 milioane.

Demența este una dintre cele mai costisitoare boli. În 2015, costul demenței la nivel global atingea 818 miliarde de dolari, iar estimările arată că în 2030 acesta va atinge suma de 2 trilioane de dolari. Una dintre cele mai mari probleme în ceea ce privește această afecțiune este aceea că, în mare parte, familia și prietenii sunt cei care se ocupă de îngrijirea bolnavilor, suportând atât costurile îngrijirii, cât și stresul fizic și emoțional.

270.000 de români suferă de Alzheimer sau alte forme de demență. Peste 80% rămân nediagnosticați

Aproximativ 270.000 de români suferă de Alzheimer sau alte forme de demență, potrivit celor mai recente statistici existente. Dintre acestea, doar 35.000 sunt diagnosticați. Asta înseamnă că sub 13% din totalul cazurilor ajung să fie identificate la medic și, de cele mai multe ori, această identificare este făcută prea târziu. Astfel, peste 80% dintre cazuri nu sunt diagnosticate.

Potrivit reprezentanților Societății Române Alzheimer, aceste cifre reduse se datorează mai multor factori legați de interesul scăzut față de acest tip de afecțiuni. Astfel, în politica de sănătate publică din România, demența nu este declarată o prioritate, iar cadrul instituțional pentru prestarea de servicii medicale și de îngrijire se află încă într-o fază incipientă. În condițiile în care afecțiunile de tip Alzheimer apar la vârste mai înaintate, iar potrivit datelor demografice, populația României îmbătrânește progresiv, specialiștii în domeniu se așteaptă, în următorii ani, la o creștere a numărului de persoane care vor dezvolta o formă de demență.

Potrivit datelor oferite ziarului Gândul de Maria Moglan, vicepreședintele Societății Române Alzheimer, în politica de sănătate din țara noastră, demența nu este declarată o prioritate, există întârzieri în adoptarea unor documente oficiale privind legislația în domeniu și nu există suficiente centre pentru îngrijirea celor care suferă de afecțiuni din sfera demenței. De asemenea, în România, familiile sau îngrijitorii persoanelor cu demență nu beneficiază de sprijinul adecvat atât din punct de vedere social, cât și financiar. Nici în ceea ce privește studiul asupra acestor tipuri de afecțiuni țara noastră nu stă mai bine, cercetarea în domeniu nu este stimulată, astfel că dezvoltarea unor politici de acțiune în acest sens este deseori blocată.

În 2010 se estima că, în România, aproximativ 270.000 de persoane suferă de afecțiuni din sfera demenței. Totuși, dintre acestea, doar 35.000 fuseseră diagnosticate oficial, însă, de cele mai multe ori, această diagnosticare era tardivă.

„Deși există un interes tot mai mare din partea medicilor specialiști pentru diagnosticarea timpurie a bolii, modul de organizare a sistemului medical nu favorizează un asemenea demers. Pe de altă parte, personalul din sectorul serviciilor, din instituțiile publice și private, este redus și nepregătit pentru a se confrunta cu nevoile specifice unei asemenea categorii de pacienți, gradul de acoperire a cererilor se ridică la cel mult 10%”, se arată în Stategia și planul național pentru demențe 2014 – 2020.

La evaluarea făcută în anul 2013, țara noastră înregistra rămâneri în urmă față de alte țări în ceea ce privește îndeplinirea recomandărilor privind acțiunile care trebuiau întreprinse la nivel național pentru dezvoltarea serviciilor medicale și sociale pentru bolnavii diagnosticați cu diverse forme de demență.

„Dacă serviciile sociale lipsesc cu desăvârșire, serviciile medicale există, dar sunt puține și ineficiente. Diagnosticarea se face, de obicei, în faza medie spre severă a bolii. Pentru depistarea bolii în faza precoce este nevoie de o pregătire specifică a specialiștilor, acest lucru putându-se efectua numai în centre specializate de tipul Centrelor de Memorie”, a explicat Maria Moglan pentru Gândul.

În cadrul Centrului Memoriei care funcționează în cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie „Dr. Alexandru Obergia” din Capitală, în decursul unui an, aproximativ 1000 de pacienți sunt diagnosticați cu Alzheimer, în diverse stadii ale bolii. Totuși, comparativ cu cifrele estimate la nivel național, acest număr este redus, astfel că, potrivit specialiștilor, multe dintre cazuri rămân nediagnosticate și nu primesc îngrijirea necesară.

O boală despre care românii știu puține lucruri

Alzheimerul rămâne o boală puțin cunoscută în România. De aici și numărul mic de diagnosticări în raport cu numărul real al persoanelor care suferă de această boală. Specialiștii indică o serie de posibile cauze ale acestei lipse de informare. Pe de o parte, se remarcă stagnarea în ceea ce privește dezvoltarea serviciilor publice și puținul interes pentru aplicarea strategiilor necesare. De cealaltă parte, potrivit datelor Societății Române Alzheimer, factori cauzatori ar fi și criza economică, neîncrederea populației în sistemul medical și scăderea toleranței în special în interiorul familiei.

De asemenea, specialiștii au constatat că, în România, se manifestă în special o lipsă de informare în ceea ce privește specificul evaluării cognitive: ce presupune, cât durează, ce examinări și ce tipuri de investigații sunt necesare, dar și ce costuri reclamă. Mai mult, pacienții și familiile nu sunt pregătiți să li se comunice un diagnostic și nici să fie implicați în procesul de îngrijire. În cel mai fericit caz, o singură persoană din familie se ocupă de bolnav, ceilalți ajungând să îl ignore pe acesta.

Aceste tipuri de comportamente nu sunt recomandate în cazul pacienților diagnosticați cu Alzheimer. Aceștia ajung să fie neglijați, umiliți, tratați precum un obiect stânjenitor care provoacă disconfort, cheltuieli și sacrificii. Aparținătorii le dau acestora medicamente antipsihotice și sedative care le pun în pericol viața sau îi izolează și chiar abandonează.

Persoanele diagnosticate cu Alzheimer nu trebuie tratate ca niște copii. Specialiștii recomandă familiilor să se poarte cât mai normal cu ele. Zâmbetul și contactul vizual sunt foarte importante în relația cu bolnavii. Între tehnicile care îi ajută pe ceilalți să comunice și să se înțeleagă cu o persoană diagnosticată cu Alzheimer se numără captarea atenției și folosirea exemplelor, mai degrabă decât cuvintele multe și explicațiile îndelungi.

Interes scăzut pentru o afecțiune tot mai frecventă

Această situație se perpetuează din cauza lipsei unui plan concret de acțiune a autorităților în ceea ce privește persoanele cu boli mintale, categorie în care intră și cazurile de demență, dar și din cauza lipsei personalului medical de specialitate suficient. Potrivit Eurostat, în anul 2015, la nivelul Uniunii Europene existau 87.000 de psihiatri. Numărul lor varia între 7,6 și 23,6 psihiatri la suta de mii de locuitori, cu cel mai mare număr în Finlanda și cel mai mic în Bulgaria. În cazul României, cifrele indică un număr de aproximativ 10 psihiatri la suta de mii de locuitori.

România stă bine la capitolul număr de paturi în secțiile de psihiatrie. În ceea ce privește îngrijirea acestor bolnavi în spitale, în 2015 erau 367.000 de paturi în secțiile de psihiatrie în statele membre ale Uniunii Europene, totalizând 14% din totalul paturilor de spital. Între 2010 și 2015 numărul paturilor de spital din secțiile de psihiatrie a scăzut în aproape toate țările membre, cu două excepții notabile, respectiv Germania și România unde s-a înregistrat o creștere.

Care sunt simptomele care prevestesc instalarea demenței:

• dificultăți în îndeplinirea sarcinilor zilnice
• confuzie în medii de viață familiare
• dificultăți în ceea ce privește cuvintele și numerele
• pierderi de memorie
• schimbări de stare și comportament

Care este cauza apariției acestei afecțiuni:

• Alzheimer
• accidentul vascular cerebral
• loviturile la nivelul craniului

În prezent, se află în derulare un Plan de acțiune global în ceea ce privește răspunsul organismelor din domeniul sănătății publice la adresa demenței 2017 – 2025, menit să asigure îmbunătățirea calității vieții celor diagnosticați cu demență. Potrivit acestui plan, există câțiva pași înainte pe care societatea ar trebui să îi facă până în 2025:

• 75% dintre țărilele lumii vor avea politici, strategii și planuri de acțiune în ceea ce privește demența, această afecțiune devenind o prioritate de sănătate publică
• toate țările vor avea programe de informare publică cu privire la demență
• jumătate dintre țări vor implementa cel puțin o inițiativă de incluziune socială a persoanelor diagnosticate cu demență
• cel puțin jumătate dintre țările lumii vor reuși diagnosticarea a jumătate dintre persoanele care suferă de demență
• 75% dintre țări vor avea programe de training pentru îngrijitorii și familiile persoanelor bolnave
• jumătate de țări vor avea programe naționale de colectare a datelor despre demență
• cercetările în domeniul demenței se vor dubla în perioada 2017 – 2025