16:56
„Cred că ar trebui să protesteze la Cotroceni pentru că de acolo se așteaptă o decizie”, a declarat președintele PSD Liviu Dragnea, fiind întrebat ce mesaj are pentru oamenii strânși duminică seara în fața Guvernului.
Peste o mie de persoane au protestat duminică în Piața Victoriei, manifestanții solicitând demisia ministrului Justiției ca urmare a cererii acestuia de revocare a procurorului-șef DNA, Laura Codruța Kovesi.
Ministrul Justiției a cerut joi revocarea lui Kovesi, urmând ca marți, secția de procurori din cadrul CSM să o audieze pe șefa DNA și să decidă avizul pe care îl va da în legătură cu această solicitare.
Avizul este unul consultativ, urmând ca președintele Klaus Iohannis să decidă dacă acceptă sau nu revocarea.