Șefii serviciilor secrete americane au avertizat în mai multe rânduri că Rusia ar putea încerca să influențeze rezultatul alegerilor parlamentare parțiale programate în noiembrie 2018, așa cum s-a întâmplat în cursul scrutinului prezidențial din 2016.
În acest context, Mike Rogers a declarat în cursul unei audieri în Congresul SUA că Donald Trump nu a ordonat măsuri pentru blocarea atacurilor informatice atribuite Rusiei.
„Rușii nu au plătit un preț suficient pentru a-și schimba comportamentul”, a afirmat Mike Rogers.
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a ordonat campania de influențare a rezultatului scrutinului prezidențial desășurat în SUA în 2016 în scopul facilitării victoriei lui Donald Trump și în ambiția de a submina sistemul liberal-democratic occidental, au concluzionat serviciile secrete americane.