„Dacă o femeie decide că trebuie să aibă relații sexuale cu un producător de la Hollywood pentru a avansa în carieră și dacă a făcut-o într-adevăr și consideră acest lucru dezgustător, aceasta nu înseamnă că a fost vorba despre un viol”, a declarat Benjamin Brafman, avocatul producătorului de film Harvey Weinstein, acuzat de peste o sută de femei de abuzuri sexuale.
„Ați luat o decizie voluntar că sunteți pregătită să faceți ceva care, la nivel personal, vă repugnă, dar cu scopul de a avansa în carieră”, a spus acesta, continuând: „aceasta nu este o crimă”.
„Promovarea pe canapea nu a fost inventată de Harvey Weinstein”, a mai spus Benjamin Brafman. „Industria cinematografiei avea această reputație încă de dinainte de a mă naște eu”, a adăugat acesta.
Peste o sută de femei, printre care actrițe precum Rose McGowan, Ashley Judd, Salma Hayek și Gwyneth Paltrow, l-au acuzat pe Harvey Weinstein de hărțuire sexuală, viol sau agresiune, în urma apariției, la începutul lunii octombrie 2017, a unui articol în The New York Times în care erau oferite detalii cu privire la mai multe plângeri pe numele producătorului de film. Weinstein a negat acuzațiile, dar este subiectul mai multor anchete ale poliției americane și britanice. Producătorul, în vârstă de 65 de ani, care face tratament pentru dependența de sex, nu a fost încă pus sub acuzare.
În februarie, Benjamin Brafman a declarat că, „chiar dacă Harvey Weinstein nu a avut un comportament ireproșabil, nu a săvârșit o infracțiune, iar, la sfârșitul anchetei, se va vedea clar că Harvey Weinstein a promovat mult mai multe femei în roluri cheie decât oricare alt oficial din acest sector”.
Duminică seară, la Los Angeles, are loc gala Oscar, însă va fi pentru prima dată când producătorul în dizgrație nu va participa, după ce a fost exclus din rândul membrilor Academiei de film americane.
În urma acuzațiilor, în SUA a fost inițiată o mișcare online, la care participă milioane de femei. Acestea au vorbit pe Facebook și pe alte rețele sociale despre traumele pe care le-au suferit din cauza experiențelor de hărțuire sexuală sau abuz și au folosit hashtag-ul „#MeToo” („Și Eu”, n.r.). Mai multe personalități s-au alăturat campaniei sociale din mediul online, între acestea numărându-se Lady Gaga și actrițele Anna Paquin și Evan Rachel Wood. În plus, au fost și bărbați care s-au implicat în acest demers, între aceștia fiind actorul Javier Munoz.