Magazinul de mobilă și accesorii Mömax va fi deschis pentru public joi, 8 martie, la Timișoara, pe Calea Aradului, suprafața acestuia fiind de aproximativ 4.200 de metri pătrați. De asemenea, Mömax a realizat la Timișoara și două depozite: unul lângă magazin, care are în jur de 1.000 metri pătrați, și unul localizat într-un parc logistic, cu o suprafață de 3.200 metri pătrați.
Directorul de vânzări Mömax România, Janos Grigassy, a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX, că Timișoara a fost ales primul oraș din țară pentru deschiderea unui astfel de magazin pentru că are o infrastructură puternică, dar și pentru că în „capitala Banatului” locuiesc mulți vorbitori de limbă germană.
„Am investit patru milioane de euro în magazinul Mömax din Timișoara. Am ales Timișoara pentru că are o infrastructură puternică, este foarte importantă autostrada care trece pe lângă Timișoara, și pentru că sunt foarte mulți vorbitori de limba germană, iar noi avem nevoie de colegi care vorbesc și limba germană. Depozitul este plin și așteptăm clienții să treacă pragul magazinului, în depozit avem aproape zece milioane de euro stoc cu care așteptăm clienții la deschidere. Am adaptat prețurile la buzunarele clienților noștri, avem prețuri foarte bune și am făcut foarte multe oferte pentru deschidere, valabile pentru lunile martie și aprilie”, a afirmat Janos Grigassy, marți, la deschiderea oficială a magazinului Momax.
Potrivit reprezentanților magazinului Mömax din Timișoara, în total, au fost angajate 104 persoane, dintre care 64 vor lucra full-time și 40 part-time. 25% dintre salariați sunt pensionari, fiind lansată, în urmă cu două săptămâni, o campanie de marketing pentru a angaja persoane în vârstă.
„Am angajat pensionari pentru că nimeni până acum nu s-a gândit la pensionari. Noi credem că și pensionarii au un potențial foarte mare, cei care vor să lucreze și vor să fie activi pe piață nu găseau până acum un loc de muncă, așa cum am oferit noi la Mömax. Noi credem că echilibrul între tinerii și pensionarii angajați este foarte sănătos. Pensionarii au experiență de viață, sunt calmi, pot să se ocupe de clienți mai ușor. Pensionarii angajați au până în 67 de ani”, a mai declarat Janos Grigassy.
Printre pensionarii angajați în cadrul magazinului Mömax din Timișoara se numără și Ildiko Micota, de 57 de ani.
„Aș fi putut să intru în pensie anticipată, dar am decis să nu rămân acasă pentru că îmi doresc să lucrez într-un colectiv tânăr, într-un magazin de secol 21 care se deschide acum în Timișoara. Aproape 14 ani am lucrat într-o galerie de artă și sper să reușesc să-mi continui activitatea în domeniul vânzărilor în acest magazin cât mai mult timp și chiar după pensionare. Lucrez pe secția de decorațiuni, consiliez clienții cu privire la produsele de decorațiuni interioare”, a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX, Ildiko Micota.
Reprezentanții Mömax intenționează să deschidă, în viitor, încă 20 de magazine în România.
Mömax face parte din grupul XXXLutz, care deține 566 de magazine, fiind unul dintre cei mai mari retaileri de mobilă din lume. Mömax oferă în fiecare magazine idei moderne pentru amenajarea casei la prețuri avantajoase.