„Deținătorii de pașapoarte, care au comunicat la depunerea ultimei cereri un număr de telefon valabil, vor primi un SMS prin care vor fi informați că le expiră pașaportul, cu una până la trei luni înainte. Prin același mesaj, cetățenii vor fi încurajați să se programeze din timp pentru a evita timpii mari de așteptare din perioada de vară”, se arată într-un comunicat al MAI.
Textul mesajului va fi, potrivit MAI, : „Pașaportul dvs. va expira în curând. Pentru reînnoire, programați-vă online pe epasapoarte.ro (România) sau econsulat.ro (străinătate)”. Pentru SMS-urile transmise la nivel național, va figura ca semnatar D.G. Pașapoarte, iar în străinătate, Departamentul Consular. Mesajele vor fi trimise de la numărul scurt 1813, la eticheta de expeditor figurând termenul PAȘAPOARTE.
„De asemenea, în luna martie a.c., vor primi un SMS de notificare cetățenii cărora le-a expirat pașaportul în ultimele 6 luni. Sistemul informatic a fost pus la dispoziție de integratorul proiectului „Sistemul Informatic Integrat de Management al Documentelor de Călătorie – E-Pass”, Compania Națională Imprimeria Națională, în urma unei proceduri de achiziție derulată prin SEAP”, se mai arată în comunicatul MAI.