Judecător: Nu e nevoie de asaltul infractorilor pentru a decredibiliza justiția. O facem din interior

Judecător: Nu e nevoie de asaltul infractorilor pentru a decredibiliza justiția. O facem din interior
Publicat: 10/03/2018, 10:47
Actualizat: 02/10/2018, 22:34

Într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, președintele Tribunalului Timiș atrage atenția asupra problemelor „majore” cu care se confruntă angajații instanțelor de judecată, referirindu-se la programul încărcat, bugetele reduse și lipsa de personal.

„Minciuna ne stă alături. Tributari mentalității comuniste, raportăm cu mândrie patriotică depășiri ale producției la hectar, îndeplinirea sarcinilor cincinalului în patru ani și jumătate. În justiție, bilanțul activității capătă dimensiuni de congres, cu instanțe foarte eficiente pe toate planurile, fără probleme majore, doar cu mici scăpări generate, eventual, de volumul de activitate. Nici un cuvânt despre programul de lucru de 12 ore al grefierilor; de sâmbetele și duminicile petrecute de judecători la birou; de bugetele reduse cu vreo 15% față de anul trecut; de secțiile în care, în ciuda schemei de opt judecători, funcționează doar patru. De judecătorul din penal care, dacă are norocul să fie de serviciu la arestare în ziua de ședință, vine dimineața la 8 și pleacă a doua zi după-amiază din instanță”, consideră Adriana Stoicescu.

Președintele Tribunalului Timiș vorbește și despre volumul mare de muncă al judecătorilor, astfel că nu se poate pretinde „calitate impecabilă”, dar și despre legislația „confuză”.

„Vrem capete de judecător, dar nimeni nu scoate o vorbă despre legislația confuză, greoaie, care se modifică la nesfârșit. Și da, niciun parlamentar nu răspunde pentru asta; nici nu ar putea, probabil, cât timp avem legi penale emanate de comisii juridice formate din puțini juriști, dar mulți ingineri, mecanici și, uneori, ciobani. Justiția eficientă nu înseamnă indicatori străluciți. Pe om nu îl interesează că instanța în care se judecă are o rată de soluționare a dosarelor de 120%, câtă vreme lui îi oferă săli de judecată cât o sufragerie, fără aer condiționat, cu bănci de lemn ce nu au mai văzut de mult vopsea. Justiție eficientă înseamnă avocați respectați și ascultați, nu doar auziți, ca un zgomot de fond supărător; cărora li se permite accesul efectiv la dosar, pentru a asigura o apărare reală și eficientă, nu o oră pentru studierea zecilor de volume de urmărire penală, înaintea discutării unei cereri de arestare. Justiția eficientă înseamnă judecători responsabili și responsabilizați, care intră cu 15-20 de dosare pe ședință, nu cu 100. Nu puteți pretinde calitate impecabilă și nicio o eroare de la oameni care nu văd altceva decât stive de dosare, pe care trebuie să le soluționeze repede și bine, ca să nu strice datele din bilanț. Cu ce preț? Murim la 40 de ani, când ieșim din sala de judecată, după ședințe infernale, în care ne încărcăm cu toate problemele oamenilor. Interesează pe cineva? Justiție eficientă înseamnă o inspecție judiciară total independentă, puternică și respectată, ale căror decizii nu sunt aruncate în derizoriu de cei care ar trebui să le aplice și să le respecte”, explică președintele Tribunalului Timiș.

De asemenea, Adriana Stoicescu scrie pe contul său de Facebook și despre „decredibilizarea justiției”, care este făcută de „noi, din interior”, dar și despre rolul presei, precizând că este importantă libertatea de exprimare.

„Nu e nevoie de asaltul infractorilor pentru a decredibiliza justiția. O facem noi, din interior, când închidem ochii la derapaje, când ne ascundem mizeria sub preș apoi văruim. Poate dacă am fi fost mai atenți la mult-huliții ziariști… poate dacă am fi luat din timp măsuri… poate dacă nu am fi întors capul în altă parte… nu ajungeam aici: la aruncarea în derizoriu a actului de justiție, la anatemizarea întregului corp profesional al procurorilor decenți, muncitori și onești pentru derapajele unor colegi de-ai lor, încă magistrați. Ne mai rămâne totuși o speranță: libertatea de exprimare. A presei, a noastră, a tuturor oamenilor decenți. Ne rămâne adevărul spus tare și răspicat, în al doisprezecelea ceas, de către cei care pot și trebuie să o facă, oamenii de bună credință din presă și nu numai, urmat de acțiunile concrete ale sistemului judiciar. Altfel, doar atotputernica terapie cu bicarbonat de sodiu ne va mai putea salva”, este de părere Adriana Stoicescu.

Totodată, președintele Tribunalului Timiș vorbește pe rețeaua de socializare și despre corupția din România și consideră că „ciupeala a devenit sport național”.

„Trăitori în Gradina Maicii Domnului, urmași ai primei civilizații extraterestre de pe Pământ, cei mai viteji, mai drepți, mai ospitalieri. Sper totuși că, din când în când, ne îmbolnăvim de sinceritate și reușim să ne privim în oglindă pentru a ne vedea micile și, desigur, puținele defecte. Hoția ne însoțește de mult. De la atotputernicul gestionar de aprozar din comunism până la hoțul stilat de azi, devenit corupt, ciupeala este sport național. Corupția nu este apanajul clasei politice. Este adevărat, orice ales îți va spune că a fost „instruit” cu privire la „taxa de prietenie” ce poate și trebuie să fie primită la încheierea unui contract pentru cumpărarea panseluțelor, vitale, desigur, pentru viața comunității. Corupție este și gestul care însoțește, uneori, banala consultație: îndesarea unor bancnote în buzunarul asistentei sau medicului care, altfel, nu au timp să te vadă. Tot corupție este și promovarea unui examen condiționată de plata unei sume de bani, „modică”, nu-i așa, ca să fie toată lumea mulțumită… Nu le mai vedem ca fiind fapte de corupție; sunt normale, într-o societate tarată, care, se pare, nu mai poate distinge binele de rău”, explică Adriana Stoicescu.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Elenei Lasconi după ce CCR a decis renumărarea voturilor de la alegerile...
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din...
Orașul tot mai la modă din România unde se găsesc apartamente sub 10.000 de euro....
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Augustin Zegrean explică ce se întâmplă după renumărarea voturilor. Turul doi ar putea fi organizat...
Prietenii lui Călin Georgescu. Cu cine se întâlnește candidatul care a câștigat primul tur al...
BREAKING NEWS | CCR vrea renumărarea voturilor din turul 1! De ce s-a luat această...
Condimentul banal care poate provoca halucinații severe. Majoritatea românilor îl au în bucătărie
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
CSAT a dat verdictul: ,,Au existat atacuri cibernetice”. Cum a influențat TikTok-ul procesul electoral
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Poți să depășești prin dreapta un vehicul care circulă pe banda 2? Care sunt regulile...
37 de kilometri din Drumul Expres Craiova-Piteşti se deschid traficului joi şi vineri
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Călin Georgescu a intrat în panică. Decizia care-l blochează: E singura cale!
Rețetă delicioasă de mujdei. E gata într-un minut
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Elena Viscu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se...
Mihai Bendeac, în stare de șoc: "Eu nu auzisem nimic"
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Obiectivul de a menține creșterea temperaturii anuale sub 1,5 grade Celsius, complet compromis